Focșănenii au primit încă de ieri formularele pentru ajutorul de încălzire. Spre deosebire de anul trecut, solicitanții nu mai sunt obligați să atașeze la formular și acte doveditoare de stare civilă sau venituri, asta pentru că OUG 70/2011 prevede ca 60% dintre dosare să fie verificate.
Atenție, cei care își declară bunuri sau venituri mai mici decât au în realitate, răspund în fața legii și pot fi sancționați penal. Formularele se găsesc la administratorul asociației de proprietari, ENET sau Primărie. Cei care sunt în facturare comună vor primi formular de la administrator, cei care sunt în facturare individuală de la ENET, iar cei care se încălzesc cu gaz sau combustibil solid de la Primărie. „Cererile/declarații pe propria răspundere se primesc, completate, până pe data de 20 noiembrie 2011 pentru a beneficia de ajutor începând cu luna noiembrie 2011”, a transmis Cristina Gavrilă, purtătorul de cuvânt al ENET. Pentru cererile depuse după această dată, dreptul de ajutor se va acorda începând cu luna decembrie 2011. În acest an, administrația publică locală se așteaptă la un volum mai mare de cereri din partea focșănenilor pentru că pragul până la care a fost stabilit venitul pe membru de familie a fost ridicat atât de Guvern cât și de Primăria Focșani. Pot beneficia de ajutor de încălzire de la stat familiile care au sub 786 de lei pe membru de familie și până la 1.030 de lei persoanele sigure. Primăria a ridicat acest plafon prin Hotărâre de Consiliu Local și a stabilit ajutor pentru familiile care realizează venituri sub 1.000 de lei pe membru și sub 1.300 de lei pentru persoanele singure.
Deosebirea față de iarna trecută este că cel care are o drujbă sau o mașină cu capacitate mai mare de 1.600 cmc nu beneficiază de ajutor. Nici cei care au fost plecați în străinătate în ultimii doi ani și au realizat venituri nu beneficiază de sprijin în acest sezon rece. Vestea rea pentru cei care stau în chirie este că, fără dovada unui contract de închiriere, nu pot completa formular de ajutor cu toate că veniturile lor sunt mai mici pentru că plătesc și chiria. Viceprimarul Bogdan Matișan a solicitat completarea cât mai rapidă a acestor formulare pentru a se evita aglomerația din ultimele zile.