Biroul de Urgență al Asociației Județene de Fotbal Vrancea a luat act de retragerea din Superliga Vrancei la fotbal a clubului Național Golești și a fuziunii dintre Victoria și Foresta Gugești, fuziune în urma care clubul care rămâne afiliat și participă în continuare în competițiile organizate de AJF Vrancea este Victoria Gugești. „În aceste condiții am refăcut competiția folosind Tabela Berger de 12 echipe păstrând în mare parte programare inițială. Superliga Vrancei va începe sâmbătă, așa cum s-a hotărât inițial. În același timp așteptăm înscrieri pentru Cupa României unde vor intra în prima fază echipele înscrise în Liga a-V-a cât și alte echipe de amatori care doresc să participe doar la această competiție. Prima etapă a Cupei României, faza pe județ, va avea loc pe data de 22 septembrie”, se arată în comunicatul remis de conducerea AJF Vrancea.
Comuna Vulturu riscă să rămână fără echipă
După ce comuna Golești a rămas fără echipă în Superligă, o altă comună cu tradiție de peste 40 de ani în peisajul fotbalistic vrâncean, Vulturu, riscă să rămână fără echipă, deși se mândrește cu una din cele mai bune baze sportive din județ. Autoritățile locale nu găsesc în acest moment soluții pentru finanțarea echipei, iar echipa Energia Vulturu a fost nevoită să-și amâne partida din prima etapă a noului sezon. „Așteptăm un semnal pozitiv din partea celor de la Vulturu până luni. Dacă nu se vor rezolva problemele, locului Energiei Vulturu din Superligă va fi luat de o altă echipă care și-a manifestat intenția de a evolua în campionat”, ne-a declarat Dan Dumitru, președintele Asociației Județene de Fotbal Vrancea.
Programul primei etape din Superliga Vrancei (astăzi, ora 17.30):
Selena Jariștea – Euromania Dumbrăveni,
AS Cîmpineanca – Voința Cirligele,
Victoria Gugești – Victoria Gologanu,
AS Suraia – Voința Odobești,
Young Stars Panciu – FC Mărășești.
Partida Unirea Å¢ifești – Energia Vulturu a fost amânată pentru o dată care va fi stabilită ulterior.