Ediția: Vineri 25 Iulie 2025 Nr. 6928

Duță (UNSICAR): După eliminarea plafonării RCA, corecții vor fi, dar nu substanțiale și nu neapărat în plus

Plafonarea prețurilor RCA va fi ridicată începând cu 1 iulie 2025, măsură care ar putea genera trei tendințe, de stagnare și scădere a tarifelor pe anumite categorii, în special mediul rural sau orașe mici, unde frecvența daunelor este mică, dar și de creștere pe unele segmente, mai ales în marile aglomerări urbane, a afirmat președintele Uniunii Naționale a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări din România (UNSICAR), Dorel Duță, pentru AGERPRES. ‘Din punctul meu de vedere, nu ar trebui să existe evoluții spectaculoase pentru că în toată această perioadă prețurile au evoluat. A fost o înghețare la o anumită dată, în 28 februarie 2023 – și doar pentru anumite segmente de clienți prețurile practicate erau spre maxim la acea dată. În ianuarie, anul trecut, prin HG-ul de plafonare, s-a permis actualizarea cu indicii de inflație. Deci, prețurile au evoluat în toată această perioadă, având în vedere frecvența și severitatea daunelor, într-o zonă geografică sau pe anumite categorii de autovehicule și valoarea despăgubirilor plătite, pe fiecare eveniment în parte. Prin urmare, nu ar exista motive să înregistrăm creșteri de tarife, pe toate categoriile. Există trei tendințe în ceea ce privește evoluția tarifelor: stagnare și scădere a tarifelor pe anumite categorii, în special mediul rural sau orașe mici, unde frecvența daunelor este mică – și de creștere pe unele segmente, mai ales în marile aglomerări urbane. Bătălia este destul de mare pe clienții din zonele rurale. Vorbim de 45 de ani plus, vorbim de autovehicule care nu au putere foarte mare și clienți care au istoric favorabil, care se situează de la B5 în sus până la B8. Discount-ul este destul de important și companiile de asigurări își doresc acești clienți pentru a-și îmbunătăți balanța în portofoliu’, a menționat Dorel Duță.

El a subliniat că este posibil să mai existe creșteri de tarife, în funcție de comportamentul în trafic, numărul de evenimente, mai ales dacă este vorba despre mari aglomerări urbane. ‘Dacă există o deviație foarte mare față de tariful de referință, clienții sunt protejați prin alocarea unui tarif prin ‘mecanismul clientului cu risc dedicat’, existând protecție din acest punct de vedere. Brokerii de asigurare îi sfătuiesc pe clienți și le acordă asistență pentru a beneficia de un preț mai sustenabil prin acest mecanism. Corecții vor mai fi, dar nu substanțiale și nu neapărat în plus’, a adăugat Dorel Duță.

Începând cu luna aprilie 2023, tarifele RCA au fost plafonate pentru combaterea riscului de creștere excesivă a prețurilor din cauza dezechilibrelor produse pe piață. Potrivit statisticilor publicate, la finalul anului 2024, existau peste 10,7 milioane de vehicule în parcul național, iar, la 13 martie, 7,6 milioane de vehicule erau asigurate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?