Ediția: Luni 23 Iunie 2025 Nr. 6905

ISJ Vrancea: Festivitate de premiere a excelenței în informatică

Postare Facebook/Inspectoratul Școlar Județean Vrancea:

Festivitate de premiere a excelenței în informatică – ISJ Vrancea

           În data de 16.06.2025, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea a organizat festivitatea de premiere a elevilor care au obținut premii și mențiuni la etapele județene ale olimpiadelor specifice disciplinelor informatice. Evenimentul a fost un prilej de recunoaștere a efortului, creativității și pasiunii pentru performanță în domeniul informaticii. Au fost prezenți prof. dr. Livia Silvia MARCU, inspector școlar general,  prof. Lauriana AILINCUȚEI, inspector școlar general adjunct și prof. Daniel Gherasim, inspector școlar pentru discipline informatice, care au felicitat elevii și profesorii coordonatori pentru rezultatele remarcabile.

          „Excelența nu este un rezultat întâmplător, ci rodul muncii constante, al perseverenței și al pasiunii pentru cunoaștere. Prin aceste performanțe, demonstrăm că educația contează, că investind în tineri, investim în viitorul nostru digital și creativ.” – prof. dr. Livia Marcu , inspector școlar general

          Felicitări tuturor elevilor premiați pentru rezultatele obținute la:

• Olimpiada Națională de Informatică;

• Olimpiada de Inovare și Creație Digitală – InfoEducație;

• Olimpiada de Informatică Aplicată – ACADNet;

• Olimpiada de Informatică pe Echipe;

• Olimpiada de Tehnologia Informației;

• Olimpiada de Securitate Cibernetică;

• Olimpiada de Inteligență Artificială

Mulțumim cadrelor didactice implicate și familiilor care susțin pasiunile acestor elevi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?