Ediția: Marți 22 Iulie 2025 Nr. 6925

VIDEO! Procuror arestat sub acuzația de distrugere de probe, favorizarea făptuitorului și fals intelectual; în 2024 voia să vină judecător la Panciu

Un procuror din județul Galați a fost arestat, sâmbătă, la solicitarea colegilor de breaslă, într-un dosar în care magistratul, acum inculpat, este acuzat de sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, favorizarea făptuitorului și fals intelectual. Procurorul, deși a profesat strict la unități de parchet din Galați, are totuși și o legătură cu Vrancea.

În toamna anului trecut, acesta dorea să renunțe la roba de procuror, solicitând numirea ca judecător la Judecătoria Panciu. Inițial, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil cererea, însă pe 26 septembrie anul trecut, Secţia pentru judecători a hotărât respingerea solicitării.

Și, culmea, infracțiunile pentru care este acum cercetat magistratul ar fi fost comise chiar anul trecut, pe când acesta conducea Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor.

Procurorul are o vechime ca magistrat de aproximativ 6 ani. Și nicio legătură cu județul Vrancea, fiind ințial numit procuror stagiar, în ianuarie 2021, la Judecătoria Liești. În martie 2022 a devenit procuror definitiv aici, iar din iulie 2022 a fost delegat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, unde a fost și prim procuror, între octombrie 2023 și septembrie 2024.

La momentul în care dorea să vină judecător în Panciu, în hotărârea prin care îi fusese respinsă cererea se detalia că acesta „dorește, pe de o parte, o ieșire din rutină, iar, pe de altă parte, valorificarea cunoștințelor de drept civil – drept procesual civil, precum și integrarea într-un mediu organizațional numeric mai mare. (…)

Solicitantul a menționat că, din motive personale, dorește să se stabilească în afara județului Galați și a prezentat situația dificilă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, sub aspectul deficitului de procurori, în contextul unui volum mare de activitate”.

La acel moment, atât Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați – unde profesa acesta – cât și Judecătoria Panciu „au avizat nefavorabil cererea”, în contextul situației schemelor de personal și a numărului de dosare.

Iar secția CSM a analizat solicitarea procurorului arestat acum „cu luarea în considerare a menținerii unui echilibru just între aspectele de ordin obiectiv referitoare la situația parchetului de la care provine domnul procuror și a instanței la care a solicitat numirea în funcția de judecător, pe de o parte, și interesul privat al solicitantului”.

Concluzia a fost că procurorul „nu a creat convingerea fermă privind oportunitatea numirii sale în funcția de judecător, neputând fi decelate motivele concrete pentru care solicitantul dorește continuarea carierei în profesia de judecător, în condițiile în care, ulterior formulării prezentei cereri, s-a înscris la concurs (…) pentru ocuparea funcției de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, unde, conform susținerilor sale, dorea implementarea modelelor de bune practici de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor”.

Așa că secția a concluzionat: „(…) obiectiv, la acest moment, prin numirea domnului procuror (…) în funcția de judecător la Judecătoria Panciu nu se creează premisele asigurării unei mai bune funcționări a instanței (…) și, prin urmare, va dispune respingerea cererii formulate”.

Între timp, probabil ceea ce nu știa procurorul era că cineva îi urmărea activitatea. Vinerea aceasta, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii față de acesta, într-un comunicat precizându-se că „în cursul anului 2024, după administrarea mijloacelor de probă într-un dosar de urmărire penală în care se cerceta săvârșirea infracțiunii de viol asupra unui minor, dosar instrumentat de parchetul în care își desfășura activitatea în calitate de prim-procuror, inculpatul a sustras mai multe documente utile aflării adevărului în cauză.

          Totodată, în scopul împiedicării sau îngreunării tragerii la răspundere penală a autorului infracţiunii, inculpatul le-a înlocuit cu altele întocmite ulterior, atestând în mod necorespunzător adevărului aspecte contrare celor declarate inițial de suspect, cu consecința clasării dosarului penal menționat”.

          În aceeași zi, colegii de breaslă ai procurorului au mers la CSM pentru încuviințarea luării măsurii preventive a reținerii şi a măsurii arestării preventive/ arestului la domiciliu față de magistrat, măsura fiind avizată favorabil.

Și, mai departe, procurorii au solicitat arestarea acestuia, în instanță, unde a fost admisă „propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – cu privire la inculpatul (…).

(…) dispune arestarea preventivă a inculpatului (…) pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14.06.2025 până la data de 13.07.2025, inclusiv”.

Procurorul gălățean a atacat încheierea, iar o soluție finală va fi dată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?