Ediția: Miercuri 7 mai 2025 Nr. 6872

ATOP Vrancea propune o serie de măsuri pentru asigurarea liniștii și ordinii publice în zona Spitalului Județean

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) Vrancea se implică în menținerea ordinii și liniștii publice în zona Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani. În acest sens propune luarea unor măsuri urgente pentru evitarea situațiilor conflictuale care au apărut de multe ori în zona spitalului și chiar pe holurile acestrei instituții.

Urmare a unei solicitări, transmise de conducerea Spitalului Județean de Urgență “Sf. Pantelimon” Focșani, privind creșterea violenței verbale și chiar fizice, asupra medicilor, asistenților medicali și personalului auxiliar, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Vrancea (ATOP) a declanșat o serie de activități, cu scopul de a crea un climat corespunzător de siguranță, în această unitate medicală:

analizarea și dezbaterea situației reclamate, în ședința ATOP, din 10 aprilie 2025, cu trecerea în revistă a prevederilor legale incidente; solicitarea adresată instituțiilor de aplicare a legii (Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul Județean de Jandarmi și Poliția Locală Focșani) pentru a identifica măsurile legale care pot fi dispuse, în regim de urgență;

propunerea de modificare a Legii 550/29.11.2004, privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, în ceea ce privește posibilitatea asigurării cu pază, a Spitalelor de Urgență, cu ajutorul domnului senator PSD Cătălin Graur.

În urma analizelor efectuate, au fost stabilite următoarele măsuri urgente:

zilnic, în anumite intervale orare (perioadele rezultate cu grad de risc), patrulele de poliție, jandarmerie și poliție locală, pe itinerariile de patrulare, vor avea ca punct de staționare zona Spitalului Județean;

membrii patrulelor vor purta discuții cu personalul medical; în cazul în care vor apărea situații de tulburare a ordinii și liniștii publice în incinta spitalului, se va apela imediat SNUAU 112, astfel încât personalul de serviciu din cadrul Centrului Operațional al Poliției să dispună alocarea, adaptarea și după caz, suplimentarea dispozitivului de ordine și siguranță publică”, se arată într-o informare a ATOP Vrancea.

Toate aceste măsuri preventive vin în sprijinul comunității, astfel încât să nu fie nevoie de acțiuni de combatere a faptelor antisociale, în zona Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani, se mai arată în aceeași informare a ATOP Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?