Ediția: Miercuri 23 Iulie 2025 Nr. 6926

„Adoptă o mamă!”, campania inițiată de Mirela Retegan, a ajuns la ediția aniversară de 10. Ce rol are Focșaniul în acest an?

Când spunem „mama”, ne gândim la iubire, protecție, sacrificiu, putere, iar lista calităților poate continua, însă, ar mai fi ceva de adăugat… uneori mama ajunge să fie copleșită de nevoi și griji, iar atunci are nevoie de ajutor.

Cum putem aduce un strop de bucurie în viața lor? Grație celei de-a X-a ediții a campaniei „Adoptă o mamă!”,  inițiată de Mirela Retegan și Fundația Zurli, toată luna martie este dedicată femeilor și mamelor vulnerabile. Și, la fel ca în alți ani, Focșaniul este partener de nădejde.

Un cadou pentru o mamă vulnerabilă

„Oamenii care au mai mult decât le trebuie sunt invitați să pregătească un cadou pentru o mamă care nu a primit niciodată unul. Pachetele pot conține produse de igienă, cosmetice, accesorii, cărți sau scrisori de încurajare. Aceste daruri ajung la mamele din centre sociale, spitale, penitenciare sau sate izolate, prin intermediul partenerilor și voluntarilor Fundației Zurli.

Pe site-ul Fundației Zurli se găsesc toate locațiile din țară unde se pot trimite aceste pachete –

https://www.fundatiazurli.ro/adopta-o-mama/locatiile-unde-poti-trimite-un-cadou-campania-adopta-o-mama-2025.

Țineți cont că este o listă în curs de actualizare, iar în zilele următoare vom publica și mai multe locații unde strângem pachete pentru mămici”, arată Fundația Zurli.

În Focșani, pachetele pot fi aduse la magazinul Artech situat pe Bulevardul Independenței, numărul 60 (în sensul giratoriu din Obor), de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 17.30. Coordonatoarea zonală a acestei campanii este Cristina Diana Enache, cea care se implică întotdeauna în aceste proiecte inițiate de Mirela Retegan.

Haideți să facem toată luna martie din România o țară înfloritoare, unde fiecare mamă este încurajată, susținută și celebrată”, este mesajul transmis de coordonatoarea din Focșani.

Anul acesta, campania „ Adoptă o mamă” are „trei direcții majore”, astfel că, pe lângă pachetele care vor fi distribuite femeilor și mamelor vulnerabile din România, inițiatorii campaniei oferă, „pentru al patrulea an consecutiv, ore gratuite de consiliere psihoterapeutică femeilor aflate în situații vulnerabile”.

De asemenea, doamnele și domnișoarele pot lua parte la Conferințele „ÎNFLORITOARE”. „Pentru prima dată, seria de conferințe „ÎNFLORITOARE” ajunge în 10 orașe din România.

 Mii de femei vor avea acces la povești inspiraționale, experiențe de viață și încurajări din partea unor speakeri de excepție. Toată luna martie, Mirela Retegan și invitații ei vor ajunge în toate regiunile țării, pentru a împărți  bucurie și a inspira o nouă generație de femei care au nevoie de suport”, transmit organizatorii.

Iată orașele și datele: Cluj – 5 martie, București – 7 martie, Sibiu – 10 martie, Satu Mare – 11 martie, Timișoara – 13 martie, Craiova – 17 martie, Iași – 21 martie, Zalău – 25 martie și Brașov – 27 martie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?