Ediția: Miercuri 9 Iulie 2025 Nr. 6916

Iluminat public modern în Vulturu

          Primăria Vulturu continuă proiectul de reabilitare și modernizare a sistemului de iluminat public. Societatea Urbio Downstream va implementa cea de-a doua etapă a II-a a obiectivului de investiții „Modernizarea sistemului de iluminat public stradal în comuna Vulturu“.

          Decizia modernizării sistemului de ilumint public a fost luată deoarece actualul sistem este unul învechit și mare consumator de energie electrică.

„Iluminatul public nu acoperă activitatea nocturnă a unor importante segmente de populație, generând stări de disconfort general, iar distribuția în teritoriu a punctelor luminoase este inechitabilă și neeficientă, astfel încât, în timp ce în unele zone iluminatul lipsește sau este precar, în altele există o densitate mare. Distribuția luminii este neconformă cu standardele în vigoare și creează dificultăți participanților la trafic (disconfort, percepție târzie și incorectă a obstacolelor, orbire, lipsa de fluență în trafic, efectul de zebră, de grotă, etc)“, se arată în prezentarea investiției.

          Soluțiile adoptate prin actualul proiect prevăd următoarele elemente ce trebuie îndeplinite: înlocuirea aparatelor de iluminat existente cu aparate de iluminat cu LED confecționate din materiale ecologice (aluminiu) și care la sfârșitul duratei de viată se pot recicla; Aparatele de iluminat cu LED utilizate sunt astfel proiectate încât limitează, prin soluția constructivă a părții optice, poluarea luminoasă, iar în cazul unui defect de rețea ce poate produce aprinderea acestuia, materialele utilizate nu întrețin arderea; implementarea unui sistem de telegestiune, la nivelul întregului sistem de iluminat public existent și propus. În acest context vor fi montate peste 300 de lămpi LED care vor asigura un iluminat mai bun și vor reduce factura de energie electrică cu peste 60%. Valoarea investiției este de peste 1,5 milioane de lei.

          Prima etapă a acestui proiect este implementată de compania Vodafone, cea care a câștigat licitația la proiectul de investiții „Modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public in comuna Vulturu – satele Vulturu, Boțîrlău, Vadu – Roșca și Maluri, județul Vrancea“, etapa I. Valoarea investiției este de  1,7 milioane de lei.

          La nivelul comunei Vulturu mai există în derulare și alte proiecte de investiții. Este vorba de obiectivul de investiții „Înființare sistem de canalizare în satele Vulturu, Boțârlău și Vadu Roșca, comuna Vulturu, județul Vrancea“. Valoarea totală a investiției este de 23.284.335,43 lei. Un alt proiect de investiții este „Modernizare drumuri de inters local în  comuna Vulturu“, în valoare de 10 milioane de lei.

          De asemenea, primarul Nicușor Păcuraru a mai semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Înființare rețea alimentare cu apă potabilă în satul Vadu Roșca, comuna Vulturu, județul Vrancea”, proiect finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Valoarea totală a investiției este de 5.469.731,95 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?