Ediția: Luni 12 mai 2025 Nr. 6875

FOTO: Spulber. Săteni disperați din cauza deranjamentelor la rețeaua de electricitate

Electrica pregătește o investiție de amploare în zona Dosul Țipăului din comuna Spulber, pentru a rezolva problema deranjamentelor dese semnalate de localnici. Locuitorii din această zonă au sezizat problemele cu furnizare energiei electrice atât către Primărie dar și către responsabili de la Electrica. Derajamentele sunt provocate de stâlpii de electricitate căzuți precum și de alte probleme la rețeaua electrică. Oamenii din Spulber care ne-au semnalat aceste probleme ne-au spus că atunci când au sesizat aceste avarii, de la Electrica li s-a transmis că „lucrările necesare pentru îndepărtarea efectelor vizibile nu țin de serviciul deranjamente ci de serviciul mentenanță care trebuie să aibă contract cu un executant pentru o astfel de lucrare”.

Până la intervenția distribuitorului de electricitate, oamenii au intervenit cu forțe proprii și au defrișat vegetația din zonă, echipele de la Electrica asigurând doar deconectarea rețelei. Lucrările au fost realizate inclusiv în decembrie 2023. Localnicii spun că în anii trecuți, în zonă au fost începute câteva lucrări însă fără a fi finalizate. A fost făcut și un inventar al stâlpilor cu probleme precum și al celorlalte nereguli la rețeaua electrică. De exemplu, au fost găsiți stâlpi de lemn înclinați la 45 grade, proptiți cu crăcane și sprijiniți în firele de electricitate, conductori instalați artizanal sau cu cârlige, stâlpi lipsă ceea ce creează presiune suplimentar pe cei existenți care au început deja să se încline. „Situația este periculoasă pentru localnici (12 copii merg pe acest traseu spre școală), animalele pot atinge firele, adesea electrocasnicele (toate tipurile) au fost deteriorate de întreruperile accidentale, variațiile de tensiune și tensiunea scăzută nu permit funcționarea corectă a centralelor termice… În ultimii patru ani am avut și întreruperi ale furnizării energiei electrice de peste 14 zile continuu în perioada de vară (transformatorul a fost ars deoarece era neprotejat) și până l-au înlocuit s-a stricat mâncarea din congelatoare. Așa nu se mai poate”, se arată în sesizarea transmisă de oamenii din Spulber.

Reprezentanții Sucursalei Focșani a societății Distribuție Energie Electrică România ne-au spus că în perioada următoare se va interveni cu lucrări de mentenanță pentru a remedia situația semnalată de locuitorii din Spulber.

Electrica va interveni în zonă cu „lucrări de mentenanță corectivă”

Potrivit unui răspuns transmis către Monitorul de Vrancea, situația de la Spulber a fost verificată de echipele Distribuție Energie Electrică România -Sucursala Focșani care au constatat că trebuie înlocuiți 18 stâlpi de lemn și efectuate operațiuni de reîntindere a conductoarelor, precum și lucrări de trifazare pentru o porțiune de rețea. „Pentru remedierea situațiilor semnalate, în perioada imediat următoare se va interveni în zonă cu lucrări de mentenanță corectivă. În același timp, se vor elabora documentațiile necesare promovării unor lucrări de modernizare din fonduri de investiții”, se arată în răspunsul de la Electrica.

Totodată, se precizează că au fost purtate discuții cu reprezentanții Primăriei Spulber pentru executarea lucrărilor de toaletare a copacilor aflați în apropierea liniilor electrice de distribuție, pentru asigurarea culoarului de siguranță, iar Distribuție Energie Electrică Romania– Sucursala Focșani, prin personalul propriu, va asigura suportul necesar desfășurării acestei acțiuni. „Având în vedere faptul că aceste acțiuni trebuie să se desfășoare în condiții de maximă securitate și siguranță pentru consumatori, dar și pentru echipele de mentenanță, vă asigurăm că echipele vor interveni pentru remediere de îndată ce condițiile meteorologice și starea drumurilor permit acest lucru. Dorim să precizăm ca în multe situații intervenția operatorului de distribuție este limitată din cauza dificultății accesului pe proprietățile private și de condițiile meteo nefavorabile, mai ales în zonele unde instalațiile de distribuție a energiei electrice sunt amplasate pe terenuri accidentate, greu de parcurs în condiții deosebite de iarnă. Vă mulțumim pentru sesizarea acestor probleme apărute în rețeaua de distribuție a energiei electrice și vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru a remedia în cel mai scurt timp toate defecțiunile”, se precizează în răspunsul transmis de Electrica.

Sursa foto: Fotografii trimise pe telefonul redacției – 0733888388

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?