Ediția: Vineri 13 Iunie 2025 Nr. 6898

Modificări la condițiile pentru vânzarea roșiilor prin Programul Tomata

Legumicultorii înscriși în Programul Tomata vor putea să își vândă roșiile până la data de 15 iulie 2023. Un proiect de hotărâre inițiat de Ministerul Agriculturii propune prelungirea valorificării roșiilor după termenul limită de 30 iunie, precum și modificarea datei până la care trebuie depuse documentele justificative la Direcția Agricolă. Proiectul de hotărâre a fost inițiat la solicitarea reprezentanților cultivatorilor de legume care au invocat întârzierea perioadei de fructificare a tomatelor din cauza temperaturilor fluctuante din primăvara anului 2023. Conform proiectului, documentele justificative vor putea fi depuse la Direcția Agricolă până la 18 iulie 2023.

La nivelul județului Vrancea sunt înscriși 130 de legumicultori în Programul Tomata, care este dedicat susținerii producătorilor de roșii în sere și solarii. Pentru acest an, sprijinul financiar din partea statului este de 3000 euro, pentru legumicultorii care valorifică producțiile de roșii în această vară. Conform condițiilor impuse prin program, fiecare legumicultor trebuie să vândă minim 3 kg de roșii pentru fiecare metru pătrat de suprafață cultivată. Producătorii de legume trebuie să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate, în anul 2023 precum și să deţină Registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor.

Sursa foto: Pixabay

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?