Ediția: Sâmbătă 26 Iulie 2025 Nr. 6928

FOTO: Gimnastică – Final în Concursul Național pe categorii de vârstă al Junioarelor III și II

  • Ionela Alessia Sprîncenatu – locul 2 la impus și locul 3 la paralele

          Concursul Național pe categorii de vârstă al Junioarelor III și II, ediția 2023, s-a încheiat marți, 13 iunie, la Ploiești, odată cu etapa a doua a competiției. Întrecerea gimnastelor din Seria B a avut la start și sportive de la Clubul Sportiv Școlar Focșani alături de cele de la CSȘ1 Constanța, CSM Cluj Napoca, CS Petrolul Ploiești, CS Dinamo, CSȘ Sibiu, CSȘ2 București, CSȘ Buzău, CSȘ1 Timișoara, CSȘ Bârlad. Fetele de la Focșani s-au aflat în concurs la junioare III nivel 6 și la junioare 2 nivel 4.

În urma cumulării rezultatelor la individual din etapa I de la Constanța cu cele din etapa a doua de la Ploiești, gimnastele de la CSS Focșani au avut clasările: junioare III nivel 6Bianca-Ada-Rebecca Popescu, pregătită de profesorii antrenori Doinița Vulcan și Dănuț Vulcan, locul 6; Daria Maria Cristea, pregătită de profesorii antrenori Mirela Danțiș și Florin Roșioru, locul 8; junioare II 4Ionela Alessia Sprîncenatu, pregătită de profesoarele antrenoare Daniela Trandafir și Nicoleta Parâng – locul 5.

          La aparate

Junioare III nivel 6: sărituriBianca-Ada-Rebecca Popescu, locul 6; Daria Maria Cristea, locul 8; paralele: Bianca-Ada-Rebecca Popescu, locul 4; Daria Maria Cristea, locul 7; bârnă:Bianca-Ada-Rebecca Popescu, locul 5; Daria Maria Cristea, locul 10; sol: Daria Maria Cristea, locul 5; Bianca-Ada-Rebecca Popescu – locul 6; impus: Bianca-Ada-Rebecca Popescu, locul 8; Daria Maria Cristea, locul 9.

          Rezultate pe Aparate Nivel 4: Ionela Alessia Sprîncenatu – sărituri, locul 6, paralele – locul 3, bârnă – locul 5, sol – locul 6, impus – locul 2.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?