Ediția: Miercuri 18 Iunie 2025 Nr. 6901

Handbal – Astăzi și sâmbătă, meciuri în Polivalentă!

  • Joi, 24 martie, ora 14:00, CSM Focșani – CSM Bacău, în play-off tineret, Divizia A; sâmbătă, 26 martie, ora 12:00, CSM Focșani 2007– LPS Piatra Neamț, în grupa Speranță la juniori 2

Handbalul de Ligă Națională va reveni în Sala Polivalentă duminică, 27 martie cu partida dintre CSM Focșani 2007 și CSM Vaslui. Până atunci, vor fi două meciuri: astăzi, 24 martie de la ora 14:00, CSM Focșani 2007 – CSM Bacău, în play-off-ul tineret, Divizia A iar sâmbătă, 26 martie, de la ora 12:00, CSM Focșani 2007 – LPS Piatra Neamț în Grupa Speranță 2 a Campionatului Național al juniorilor 2. Ambele partide sunt lipsite de mize ținând de locuri în clasament ori de calificări în faze superioare ale competițiilor. Însă partida de joi are importanță prin faptul că în echipa focșăneană evoluează mai mulți componenți ai lotului juniorilor 1 care sunt implicați direct în disputa pentru accederea în turneul final al Campionatului Național. Între aceștia se află și internaționalii Alexandru Golea și Tiberius Toboșaru, principalii marcatori ai echipelor Focșaniului – cu excepția celei de seniori. Duminică, 27 martie, juniorii 1 ai CSM 2007 vor întâlni în deplasare pe CSU din Suceava. Iar partida de joi din Divizia a constituie un foarte bun prilej de pregătire pentru dificila întâlnire cu principalii candidați la titlul național, juniorii suceveni!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?