În viață, fiecare dintre noi are dreptul să viseze la o carieră. Unii dintre noi visează să devină medici pentru a salva vieți, alții avocați pentru a face dreptate, alții actori sau cântăreți, iar lista poate continua. Plutonierul adjutant Silviu Ursulescu, comandant de echipaj în cadrul Secției de Pompieri Adjud, spune că, în copilărie, visa să devină cofetar, însă destinul a avut un alt plan pentru el. „Inițial, am vrut să mă fac cofetar. Îmi plăcea să fac dulciuri. Însă, acest vis nu a putut fi realizat, așa că am mers la CFR unde am lucrat un an și jumătate ca șef de echipă, după care am plecat în armată, la Giurgiu, la marină grăniceri. Aveam 19 ani. A fost un șoc când am aflat că sunt la marină. Știam că sunt 2 ani. Primisem ordin de încorporare și în șapte zile trebuia să fiu la Giugriu, la unitate, cu bagajele făcute. În timpul armatei, am încercat să mă angajez la Poliția de Frontieră. Am dat examen, dar am picat al doilea. După armată, în 1997, am revenit la CFR. Am stat foarte puțin, apoi am plecat în străinătate‟, povestește Silviu Ursulescu.
După o perioadă în care a lucrat în Turcia, în 1999, Silviu Ursulescu a hotărât să plece în Italia, unde a stat cinci ani. Dorul de casă și dorința să-și crească fiul în țara natală, l-au determinat pe adjudean să revină în România în 2005. „Când m-am întors în România, mi-am deschis o firmă de construcții și un magazin alimentar în Adjud. Magazinul alimentar a ținut șase luni de zile pentru că apoi s-au deschis market-urile care mi-au făcut concurență‟, spune Silviu Ursulescu. Deși câștiga „destul de bine‟ cu firma de construcții, în 2006, când a aflat că au fost scoase posturi la concurs la ISU Vrancea, bărbatul nu a stat pe gânduri și a aplicat pentru un post. Spune că nu a venit la pompieri pentru bani, ci pentru că i-a plăcut haina militară dintotdeauna. După ce a obținut postul, Silviu Ursulescu a fost repartizat la Secția de Pompieri Adjud, mai întâi ca servant, apoi, după patru ani, în urma unui examen, a ocupat postul de comandant de echipaj.
„75% dintre toate intervențiile la care am participat de-a lungul timpului au fost pe Descarcerare și SMURD‟
Privită din exterior, profesia de pompier pare aparent simplă. Însă, pe lângă emoțiile pe care pompierii le au când ajung la o intervenție, acasă, familiile lor își fac griji pentru fiul, soțul, tatăl sau prietenul care a îmbrăcat uniforma militară, asumându-și datoria de a salva cetățeanul aflat în nevoie. „Prima dată trebuie să avem grijă de noi ca salvatori, pentru că avem familii care ne așteaptă acasă. Prima misiune de amploare la care am participat a fost incendiul izbucnit la un important agent economic din Municipiul Adjud, în 2007. S-a lucrat acolo în continuu, cam două zile și ceva. Ne duceam acasă, dormeam trei, poate patru ore, apoi ne întorceam acolo. Au venit pompieri de peste tot în sprijin și de la Focșani, și de la Panciu. A fost o intervenție foarte mare. Nu mai văzusem niciodată un incendiu atât de mare. Ne-am speriat cu toții. Cât vedeai cu ochii erau numai flăcări‟, povestește Silviu Ursulescu.
Una dintre misiunile care l-a impresionat profund pe pompierul vâncean, a fost cea în care a trebuit să scoată, dintr-o casă cuprinsă de flăcări, trupurile neînsuflețite a trei fetițe. „75% din toate intervențiile la care am participat de-a lungul timpului au fost pe Descarcerare și SMURD, dar mai intervin și pe partea de stingere. Fac parte din echipa Descarcerare și SMURD de la început, din 2010. O intervenție aparte a fost la un incendiu într-un sat de pe lângă Adjud. Apelul anunța că cineva este surprins în casa care arde. În momentul în care am ajuns acolo și am deschis ușa, am găsit trei fetițe arse. Cea mai mică avea câteva luni, iar cea mai mare cam 5 ani. Probabil, fetița de 5 ani a încercat să iasă din casă împingând ușa, ea se deschidea în interior. A fost cazul care m-a emoționat și m-a revoltat. A fost o imagine dură. Copiii mă emoționează pentru că am acasă o fată și un băiat.Băiatul meu împlinește 20 de ani anul acesta. Voia să-mi calce pe urme. Am început pregătirea pentru Academie cu doi ani înainte de bacalaureat și, cu două luni înainte de examen, la fotbal, și-a rupt ligamentele. Nu a mai putut da la Academie. Însă acum lucrează la Dublin, este foarte bine. Fetița face anul acesta 15 ani. Ea vrea la actorie, sau într-un domeniu pe partea umană. Pentru mine, copiii au fost pe primul loc întotdeauna‟, spune Silviu Ursulescu.
În momentul în care se dă alarma și trebuie să plece la intervenție, fiecare pompier se roagă în sinea lui ca atunci când ajunge la fața locului, să nu găsească pe cineva cunoscut. Din păcate, la sfârșitul lunii martie a anului trecut, Silviu Ursulescu a trecut printr-o astfel de situație. „Cel mai traumatizant accident pentru mine a fost cel în care a murit colegul nostru, Florin Tăbăcaru. Era ora 7:40, trebuia să ies din tură, eram pe Descarcerare. Chiar atunci a fost anunțat un accident de tren la Șișcani. Când am ajuns acolo, mașina era făcută praf, dăduse trenul peste ea, iar lumea ne făcea semn: «vedeți că acolo jos este șoferul». M-am dus la șofer, nu l-am recunoscut. L-am examinat și am văzut că are leziuni incompatibile cu viața. Între timp, a ajuns și SMURD-ul. O doamnă ne-a atenționat că cea de-a doua victimă, o fetiță, vorbește. Fetița era la aproximativ 4 metri de bărbat. Când am întors fata, am recunoscut-o din prima și am spus că este fata lui Tăbă. Eu cu Florin nu eram doar colegi, eram prieteni din copilărie, ne cunoșteam de-o viață. Ne-am întors la el și atunci l-am recunoscut. Nu vreau să vă spun cum a fost. El trebuia să intre în tură. Vorbisem în urmă cu două zile‟, spune, cu lacrimi în ochi, pompierul.
Deși încearcă de fiecare dată să fie puternic și să nu se lase copleșit de emoții, Silviu Ursulescu spune că atunci „a fost prima intervenție la care m-a bușit plânsul și nu puteam face nimic. După ce am urcat fata în ambulanță, iar ea începuse să strige: «unde este tata?!», m-a bușit plânsul și nu am mai putut face nimic. Mi-aș fi dorit să nu fiu acolo. Întotdeauna m-am rugat să nu mă duc la intervenții unde să cunosc persoanele sau să fiu apropiat de victime. Sincer vă spun. Când ajungem la un astfel de eveniment, încercăm să ne detașăm, nu contează dacă cunosc sau nu persoana implicată, caut să mă detașez astfel încât să pot continua intervenția‟.
Desemnat „Pompierul lunii ianuarie – 2022‟
Plt. adj. Silviu Ursulescu a fost ales „Pompierul lunii ianuarie 2022‟ în urma unei misiuni la care a participat în timpul liber, în primele zile ale noului an. „Am făcut Revelionul la Voroneț cu familia și prietenii. Pe drumul de întoarcere, la Hanu Ancuței, am făcut un mic popas. La scurt timp după ce am intrat în restaurant, o prietenă din grup a venit să-mi spună că a avut loc un accident. Când am ieșit, am văzut o mașină lovită exact în intersecție. În acea mașină se aflau doi tineri. Mașina lor a fost lovită de o altă mașină, în care se afla o tânără care a ieșit dintr-o stradă laterală și nu s-a asigurat. Când am ajuns la mașina în care se aflau cei doi, fata era în partea dreaptă, prinsă în centură, plângea și se ținea de mâna dreaptă. Avea mâna acoperită cu un șal. Când l-am dat deoparte, am observat că are o fractură cu deplasare‟, povestește Silviu Ursulescu.
Cu toate că nu avea echipamentele medicale necesare, iar tânăra rănită plângea de durere, pompierul vrâncean nu s-a pierdut cu firea, i-a explicat tinerei că se află pe mâini bune și s-a comportat ca și cum ar fi într-o misiune. „Pentru că nu aveam telefonul la mine, am luat telefonul fetei și am rugat pe cineva să sune la 112. În timp ce le spuneam colegilor de la 112 ce s-a întâmplat, am căutat o soluție prin care să o ajut. Am văzut un bidon de suc, am vărsat imediat conținutul, am turtit sticla și i-am făcut fetei o atelă improvizată. Și acum mă întreb cum de mi-a dat prin cap asta, pentru că nu am făcut-o niciodată. L-am ajutat și pe șoferul care era plin de sânge pe față. Avea numai cioburi la ochi pentru că, purtând ochelari, când s-a deschis airbag-ul, i-a spart ochelarii.
L-am pansat și la buză, pentru că era spartă. Iar între timp, au venit și cei de la poliție și ambulanță. În cealaltă mașină nu a fost nimeni rănit, la volan era o tânără foarte speriată. M-a întrebat băiatul cum mă cheamă, m-a căutat pe Facebook, m-am împrietenit și cu el, și cu fata, și, ulterior m-au sunat, mi-au mulțumit‟, povestește Silviu Ursulescu. Pompierul spune că este profund recunoscător pentru diploma primită: „este o surpriză plăcută.Mulțumesc frumos pentru recunoștință și-mi pare bine că sunt apreciat pentru tot ceea ce fac. Îi mulțumesc domnului căpitan Manole că m-a nominalizat pentru această diplomă‟.
De la viitor, Silviu Ursulescu își dorește sănătate pentru a-și putea duce la bun sfârșit și cu succes toate misiunile la care participă alături de colegii lui, pe care-i consideră mai mult decât o familie.
