Primăria Focșani a anunțat luni că cererile pentru ajutorul de încălzire pot fi depuse și on-line. „Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, care doresc să beneficieze de ajutorul de încălzire, Primăria Municipiului Focșani pune la dispoziție servicii digitale în acest sens. Astfel, începând de luni, 1 noiembrie 2021, cererile pentru ajutorul de încălzire se pot depune și on-line, la un click distanță! Facem precizarea că data limită de depunere a cererii pentru a primi ajutorul de încălzire pe 2021 este 20 NOIEMBRIE 2021! Pentru a beneficia de acest ajutor, solicitanții trebuie să completeze un formular tip care acum poate fi descărcat de pe site-ul oficial al Primăriei Municipiului Focșani – www.focsani.info, astfel:
• Secțiunea AVIZIER
• INFORMAȚII UTILE ȘI FORMULARE
• AJUTOARE PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI
• AJUTOR ÎNCĂLZIRE LOCUINȚE ȘI STIMULENT PENTRU ENERGIE
• formularul se descarcă dând click în josul paginii pe „formular cerere ajutor încălzire și stimulent pentru energie”
• Pentru a depune formularul on-line, acesta, odată completat, se poate încărca pe pagina Primăriei Municipiului Focșani la secțiunea DEPUNERE DOCUMENTE ON-LINE.
De asemenea, precizăm faptul că la sediul Primăriei Municipiului Focșani se depun doar cererile acordării ajutorului de încălzire pentru cetățenii care dețin centrale de apartament pe gaze naturale.
Formularul tip, necesar depunerii în vederea obținerii ajutorului de încălzire, mai poate fi găsit și în următoarele locuri:
– la Registratura de la sediul Primăriei Municipiului Focșani, din B-dul Dimitrie Cantemir nr. 1 bis;
– la sediul Direcției de Asistență Socială (DAS) Focșani, din Str. Cuza Vodă nr. 43;
– la sediul Comercial ENET SA Focșani din Str. Cuza Vodă nr. 3”, precizează comunicatul Primăriei.
Formularele pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până la 20 noiembrie pentru ca acest sprijin financiar să fie acordat din luna noiembrie. Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă pentru un singur sistem utilizat pentru încălzirea locuinței, categoriile de ajutoare fiind: ajutor pentru energie termică, ajutor pentru gaze naturale, ajutor pentru energie electrică, ajutor pentru combustibili solizi și/sau petrolieri. Pentru a primi ajutorul de încălzire solicitanții trebuie să completeze un formular tip, cu precizarea că de acest ajutor de încălzire pot beneficia persoanele cu venituri mici care au nevoie să-și acopere integral sau parțial costurile cu încălzirea în timpul sezonului rece. Cererea și declarația pe propria răspundere trebuie depuse însoțite de actele doveditoare care atestă identitatea și veniturile realizate de membrii familiei: copii după actele de identitate ale persoanei singure, respectiv ale membrilor de familie; copie a unei facturi de furnizare a energiei termice/energiei electrice/gazelor naturale; copie după documentul care atestă calitatea în care deține locuința; copii ale documentelor care atestă veniturile realizate.
Ajutorul de încălzire este acordat în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, respectiv:
– în proporție de 100% din valoarea de referință, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situația în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;
– în proporție de 90% – pentru venituri între 200,1 lei şi 320 lei ;
– 80% – venituri între 320,1 lei şi 440 lei;
– 70% – între 440,1 lei şi 560 lei ;
– 60% – între 560,1 lei şi 680 lei;
– 50% – între 680,1 lei şi 920 lei;
– 40% – între 920,1 lei şi 1.040 lei;
– 30% – între 1.040,1 lei şi 1.160 lei;
– 20% – între 1.160,1 lei şi 1.280 lei;
– 10% – între 1.280,1 lei şi 1.386 lei în cazul familiilor;
– 10% – între 1.280,1 lei şi 2.053 lei în cazul persoanei singure.
Valoarea de referință luată în calcul la stabilirea ajutorului de încălzire din această iarnă, în funcție de sistemul de încălzire utilizat, nu va putea fi mai mică de: 250 lei/lună, pentru gaze naturale; 500 lei/lună, pentru energie electrică; 320 lei/lună, pentru combustibili solizi și/sau petrolieri. „Cuantumul ajutoarelor pentru încălzire…se scade din factura care atestă contravaloarea consumului, lunar, de către furnizori, și nu poate fi mai mare decât valoarea consumului facturat”, se arată în actul normativ.
În cazul ajutorului pentru energia termică furnizată de ENET Focșani, valoarea de referință se va stabili lunar, în funcție de prețul local al energiei termice facturate populației, în limita consumului mediu stabilit prin lege pentru municipiul Focșani. Astfel, Vrancea este încadrată în zona temperată, cu un consum mediu, la un apartament de două camere, cuprins între 1,06 gigacalorii (martie) și 1,36 gigacalorii în decembrie-ianuarie. Pentru apartamentele cu patru camere consumul mediu este cuprinse în 1,92 gigacalorii în martie și 2,45 gigacalorii în decembrie-ianuarie.
Ajutoarele pentru încălzirea locuinței se acordă începând cu luna depunerii cererii, pentru persoanele care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective, începând cu luna următoare pentru cei ce au depus documentele după data de 20 a lunii, începând cu luna depunerii cererii pentru beneficiarii de ajutor social al căror drept este stabilit începând cu acea lună, indiferent de data depunerii cererii.
Stimulent pentru energie acordat persoanelor cu venituri mici
Legea consumatorului vulnerabil introduce din acest an un nou tip de ajutor, stimulentul pentru energie. Acest stimulent este acordat familiilor și persoanelor singure ale căror venituri sunt de până la 1.386 lei lunar/membru de familie sau 2.053 lei lunar în cazul persoanelor singure. Acestea beneficiază lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, de un supliment pentru energie în sumă fixă, acordat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de: 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică; 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale; 10 lei/lună pentru consumul de energie termică; 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi şi/sau petrolieri.
Suplimentul pentru energie se acordă cumulat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate. În situaţia în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună. Suplimentul pentru energie poate fi solicitat împreună cu ajutorul pentru încălzirea locuinţei sau separat. În cazul în care se solicită împreună cu ajutorul pentru încălzirea locuinţei, solicitantul va depune cererea și declarația pe propria răspundere conform mențiunilor de mai sus, în secțiunea privind ajutorul pentru încălzirea locuinței, în funcție de sistemul de încălzire utilizat. Solicitantul va depune copii ale facturilor de furnizare a energiei termice/energiei electrice/gazelor naturale. În cazul în care se solicită separat, solicitantul va depune cererea și declarația pe propria răspundere conform mențiunilor de mai sus la sediul Direcției de Asistență Socială Focșani.