Ediția: Sâmbătă 14 Iunie 2025 Nr. 6898

Parchetul Județean va avea un nou prim procuror adjunct

Se reîntregește echipa de conducere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, care în acest moment are doar prim procuror, nu și procuror adjunct. Astăzi, Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii va discuta propunerea de delegare în funcţia de prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a magistratului Marinela Arginteanu, cea care a mai deținut această funcție, pe care o câștigase prin concurs. Ulterior, procurorul Paul Mihăilă a obținut această funcție în urma ultimului concurs organizat în acest sens. Însă de la începutul acestei luni, după ce prim procurorul Victoria Bîrsan a ieșit la pensie, în locul acesteia a fost delegat Paul Mihăilă. Aceasta a însemnat că odată cu delegarea acestuia postul a rămas vacant și era nevoie de o soluție.

Potrivit situației posturilor de procuror vacante la data de 8 iulie 2021, Parchetul Județean Vrancea funcționează cu o schemă de ocupare de 50%. Două din cele patru funcții de conducere sunt vacante, iar după valul de pensionări de la PT Vrancea, din cele 10 posturi de execuție prevăzute în schemă, sunt ocupate efectiv 5. În acest an, după mult timp, s-a ajuns în situația ca celelalte unități de parchet – Focșani, Panciu și Adjud, să stea mai bine „pe schemă” decât Parchetul Județean, care până la acest moment mai prelua din dosare pentru a degreva procurorii care funcționau la cele trei parchete locale din județ. Astfel, la Locala Focșani sunt 9 posturi de execuție ocupate din schema totală de 10, în timp ce la Adjud și la Panciu schemele sunt ocupate complet (2 posturi prevăzute, două ocupate).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?