Astăzi va fi desemnat preşedintele biroului electoral de circumscripţie, constituit pentru organizarea și desfășurarea referendumului local în vederea consultării cetățenilor din comuna Păulești, județul Vrancea, pentru înființarea satului Fundătura. Astfel, satul Păulești din comuna cu același nume va fi reorganizat, referendumul urmând a avea loc pe 15 august, motiv pentru care trebuie efectuate procedurile premergătoare votului. Prima dintre acestea, desemnarea președintelui BEC, va avea loc în cadrul unei ședințe organizate la Tribunalul Vrancea azi, de la orele 13.00. „Şedinţa va avea loc în sala de şedinţe nr.1 a Tribunalului Vrancea, situată la parterul sediului său din Focşani, str. Republicii nr. 96. Accesul în sediul instanţei şi în sala de şedinţă se va face cu respectarea distanţei sociale de minim 1,5 m între participanţi, precum şi cu respectarea celorlalte măsuri sanitare valabile în perioada de alertă. Masca de protecţie facială, care să acopere gura şi nasul, este obligatorie”, au transmis reprezentanții tribunalului.
Potrivit Legii 3 din 22 februarie 2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, tragerea la sorți pentru președinți se face de pe o listă care va cuprinde, în următoarea ordine: judecători, procurori, precum și alți juriști din județ care fac parte din Corpul experților electorali.
Primarul comunei Păulești, Dănuț Soare, invită locuitorii comunei să participe la referendumul care va fi organizat pe data de 15 august 2021 pentru înființarea satului Fundătura. „Pe data de 15 august vă așteptăm la referendumul organizat pentru înființarea satului Fundătura, ca sat component al comunei Păulești. Un deziderat al locuitorilor din Fundătura, care merită acest lucru important și anume „identitate”! Mulțumesc pentru implicare d-lui președinte interimar PSD Vrancea, deputat Nicușor Halici, care știu că va fi alături de noi și ne va susține în toate demersurile pe care le vom face în dezvoltarea comunității“, a spus primarul Dănuț Soare.
Acesta a anunțat că a semnat contractele de finanțare pentru două proiecte de investiții importante pentru comunitate. „Pentru că vrem să ne ținem promisiunile făcute, vreau să vă anunț pe această cale că am semnat contractul de finanțare cu AFM pentru iluminatul stradal. Comuna Păulești va beneficia de un iluminat stradal la standarde europene! De asemenea, am semnat și contractul de finanțare cu OCPI, în vederea reluării lucrărilor de Cadastru și carte funciară, urmând ca pentru aceste proiecte să semnăm și contractele de lucrări cât mai curând“, a mai spus primarul comunei Păulești, Dănuț Soare.
Președintele interimar al PSD Vrancea, deputatul Nicușor Halici, a făcut demersurile necesare pentru înființarea satului Fundătura, alături de primarul Dănuț Soare. „Cătunul Fundătura va deveni, prin referendum și reorganizarea satului Păulești, sat component al acestei comune. Astfel, comuna va avea trei sate: Păulești, Hăulișca și Fundătura. Am promis și acum ne ținem de cuvânt. A fost una din dorințele acestor vrânceni, dorință pe care mi-au transmis-o în campania electorală și acum, cu sprijinul administrației locale PSD, poate deveni realitate“, a declarat deputatul Nicușor Halici.