Ediția: Sâmbătă 26 Iulie 2025 Nr. 6928

Rezultatele coaliției USR-PNL anti Focșani: Lucrările sunt sistate pe șantiere, constructorii au facturi restante de milioane de lei

Constructorii care lucrează pe șantierele din Focșani le cer consilierilor locali să fie responsabili și să voteze pentru continuarea investițiilor. Reprezentanții constructorilor au solicitat organizarea unei întâlniri, vineri, cu primarul Cristi Misăilă și consilierii locali, în care să le fie comunicate motivele pentru care proiectele de investiții aflate în derulare sunt blocate. Constructorii atrag atenția că din 15 martie puteau reîncepe lucrările pe șantiere dar acest lucru nu se poate realiza fără alocarea banilor necesari pentru aceste investiții. De altfel, situația lucrărilor a fost prezentată și în adresele transmise de firme către Consiliul Local sau în luările de poziție din sala de ședințe a Consiliului Local. Omul de afaceri Nelu Gălbenuș a declarat, ieri, la ședința Consiliului Local, că este pentru prima dată când se întâmplă o asemenea situație. Nu am luat niciun ban pe lucrările făcute până acum. Am angajați, oameni care trebuie plătiți. Sper să se îndrepte situația. Eu până acum nu am mai văzut așa ceva. De ce s-au mai pus pe lista de consilieri dacă nu vor să participe, a spus omul de afaceri care are lucrări pe strada Căpitan Crețu Florin.

Constructorul de la Școala 3 din Focșani are, de asemenea, facturi emise și neplătite pentru lucrări efectuate în valoare de peste un milion de lei. La Școala 3 lucrările de construcții au fost executate în proporție de 98%, conform contractului. Mai sunt de executat doar lucrările de utilități, respectiv branșament la rețeaua de apă cu hidranți exteriori, branșament canalizare. Totodată, trebuie executat branșamentul la rețeaua de gaze naturale și executarea probelor la instalațiile de încălzire. Constructorul avertizează că „neachitarea în termen a facturilor ne pune în situația de a nu putea plăti salariile angajaților precum și blocarea aprovizionării cu materiale”.

O situație asemănătoare este la lucrările de recondiționare și modernizare a terenurilor de sport de la Liceul cu Program Sportiv din Focșani. Firma de construcții arată că sunt executate lucrări de un milion de lei iar materialele depozitate pe șantier au o valoare de aproximativ un milion lei. Sunt materiale precum panourile sandwich cu dimensiuni specifice pentru acest proiect, fără să poată fi utilizate în alte proiecte. Implicațiile financiare pe care le-ar avea oprirea șantierului sunt dezastruoase. Constructorii atrag atenția că practica judiciară le oferă câștig de cauză constructorilor în situația în care materialele achiziționate, cu dimensiuni specifice, au fost refuzate de beneficiar. Poziția noastră rămâne aceeași în sensul în care ne dorim respectarea legii și a contractului semnat între părți, precum și dezvoltarea proiectelor în cadrul cărora ne angajăm și credem la momentul perfectării lor. Prin urmare atragem atenția tuturor factorilor responsabili din cadrul acestui consiliu să aplice legea cu celeritate și să se gândească cu responsabilitate la binele comunității. De asemenea, vă rugăm să aveți în vedere faptul că prin semnarea contractului încheiat între părți, fiecare dintre noi ne-am asumat drepturi și obligații, sens în care apreciem că în ipoteze în care discutăm despre oprirea șantierului suntem îndreptățiți la a da eficiență clauzelor contractuale vizând daune interese cuvenite subscrisei pentru prejudiciile create, cuantificând aici toate aspectele evocate anterior, în principiu. Acest proiect nu este în beneficiul persoanelor fizice din cadrul UAT Focșani, nici al Consiliului Local sau angajaților primăriei, ci este pentru elevii și cadrele didactice din cadrul liceului, pentru cetățenii municipiului, pentru oamenii simpli ale căror interese dvs ar trebui să le reprezentați astăzi, aici, se arată în adresa transmisă Consiliului Local.

Coaliția antifocșăneni PNL-USR

Majoritatea PNL-USR a boicotat, ieri, ședința extraordinară a Consiliului Local în care trebuiau aprobați banii pentru continuarea lucrărilor la investițiile din Focșani. În lipsa majorității consilierilor locali PNL-USR, nu a fost îndeplinit cvorumul legal pentru desfășurarea ședinței. Primarul Cristi Misăilă a denunțat jocurile de gherilă făcute de coaliția antifocșăneni PNL-USR care refuză să se prezinte la ședințele Consiliului Local și blochează lucrările de investiții din Focșani. Din cauza votului negativ al consilierilor PNL-USR, care nu au aprobat alocările de bani, au fost suspendate contractele de execuție pentru lucrările aflate în derulare și nu pot fi emise ordinele de reîncepere a lucrărilor în data de 15 martie.

Sunt blocate lucrările la Piațetele Teatru și Milcov, la străzile Crețu Florin, Ion Basgan, Panduri, lucrările de reabilitare a Parcului Nicolae Bălcescu, la cele 14 locuri de joacă, la PUG-ul Focșaniului sau finalizarea lucrărilor la Școala nr.3. Coaliția PNL-USR nu dorește decât să blocheze aceste investiții, a acuzat primarul Cristi Misăilă. Acesta precizat că Primăria este într-o situație specială deoarece constructorii au transmis notificări că vor fi solicitate despăgubiri pentru lucrările blocate. Din păcate, acești bani vor fi plătiți din buzunarul focșănenilor, nu de către consilierii locali PNL-USR care blochează de câteva luni de zile alocarea fondurilor pentru derularea proiectelor din municipiu.

Primarul Cristi Misăilă a arătat că a încercat deblocarea situației din Consiliul Local inclusiv prin discuții cu președintele PNL, Ludovic Orban și printr-o scrisoare deschisă adresată prim ministrului Florin Cîțu. Însă fără niciun rezultat. În acest context, primarul Cristi Misăilă a făcut un apel către președintele României, Klaus Iohannis să intervină la cel mai înalt nivel și să decidă dacă Focșaniul mai face parte din România, dacă mai pot fi continuate proiectele de investiții cu fonduri europene sau din bugetul local. Edilul a precizat că va fi emisă o nouă convocare pentru o ședință a Consiliului local și se poate ajunge inclusiv la dizolvarea Consiliului Local dacă aleșii PNL-USR nu vor să se prezinte la ședințe. Suntem deschiși dialogului dar pe proiecte pentru focșăneni, nu pentru interese personale sau de grup. Nu cedez niciunui șantaj pentru a rezolva problemele personale ale unor lipitori de afișe. Sper ca cetățenii să înțeleagă că vrem să facem treabă. Dacă nu știm să atragem nici banii care vin de la Uniunea Europeană, înseamnă că degeaba suntem aici, a spus primarul Cristi Misăilă.

Edilul a răspuns și acuzațiilor lansate de consilierii PNL-USR precum că nu ar fi fost consultați la întocmirea proiectelor de hotărâri. Cristi Misăilă a explicat că au fost sunați consilierii locali ai majorității PNL-USR și au fost invitați la dialog, să fie clarificate nelămuririle asupra proiectelor. Au spus că dacă le spune președintele PNL Focșani, Nicu Tănase să vină, atunci ei vin. Nicu Tănase nu a răspuns la telefon, a spus primarul Cristi Misăilă. De menționat că Nicu Tănase și-a dat demisia din Consiliul Local după numirea în funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării.

Consilierii PNL-USR nu aprobă banii pentru investiții

Reacția din partea majorității PNL-USR a venit într-o postare pe facebook cu câteva minute înainte de ședința extraordinară. Într-o motivare tristă a boicotului se invocă faptul că primarul „a convocat din nou o ședință de Consiliu Local fără a se consulta, în prealabil, cu majoritatea PNL – USR – PLUS, în vederea stabilirii unor principii de colaborare pe linie administrativă”. Culmea ipocriziei sunt propunerile lansate de acești consilieri care practic își bat joc de inteligența focșănenilor. După ce refuză să aloce banii pentru continuarea proiectelor de investiții din municipiu, cei de la PNL-USR spun povești despre digitalizare, smart city, trafic rutier sau e-mobilitate. Cei de la PNL-USR nu spun că au blocat lucrările la strada Ion Basgan, Crețu Florin sau cele privind realizarea pistelor de biciclete, achiziția de autobuze electrice, lucrările de reabilitare și extindere a parcurilor, reabilitarea și extinderea sistemului de iluminat public din municipiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?