Ediția: Miercuri 23 Iulie 2025 Nr. 6926

Istoricul Horia Dumitrescu câștigă la primul termen în procesul cu Consiliul Județean

Istoricul Horia Dumitrescu a câștigat prima luptă cu Consiliul Județean în procesul deschis la Tribunalul Vrancea, în care contestă procedura folosită la evaluarea activității desfășurate la Muzeul Vrancei. Magistrații vrânceni au admis, ieri, suspendarea dispoziției președintelui Consiliului Județean, referitoare la evaluarea de la Muzeul Vrancei. Admite cererea de suspendare a Dispoziţiei nr. 421/14 decembrie 2020 emisă de Consiliul Judeţean Vrancea-Cabinet Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea. Dispune suspendarea Dispoziţiei nr. 421/14 decembrie 2020 emisă de Consiliul Judeţean Vrancea-Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea până la soluţionarea definitivă a cererii în anularea acestui act administrativ. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, se arată în decizia magistraților.

Reamintim că Horia Dumitrescu a contestat modul în care au fost selectați membrii comisiei de evaluare, respectiv faptul că nu au fost experți în domeniul muzeografic. Desemnarea membrilor Comisiei de evaluare trebuie făcută ținând cont de prevederile legale în domeniul managementului instituțiilor de cultură, adică folosind experți-evaluatori din domeniul instituțiilor de cultură respective. În cazul de față, în comisia de evaluare a mangamentului Muzeului Vrancei trebuiau să se regăsească reprezentanți ai unor instituții similare din țară, așa cum se întâmplă în alte județe. Monitorul de Vrancea a arătat că, de exemplu, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, evaluarea managementului a fost făcută de o comisie formată din directorul general al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, managerul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui și un reprezentant al administrației locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?