Ediția: Luni 9 Iunie 2025 Nr. 6894

Baschet juniori U 18 – Focșănenii au reluat pregătirea pentru turneul final!

Vrancea mai are doar o echipă în competițiile sportive încă neîncheiate pentru sezonul 2019-2020 – CSM 2007 – LPS Focșani, baschet U 18. Elevii profesorilor Petruț Mihai și Florin Munteanu urmează să joace în turneul final al Campionatului național care va avea loc în luna august. Locul unde va avea loc turneul nu a fost stabilit, dar probabil că va fi pe teren neutru, adică al niciuneia dintre competitoare, așa cum mi-a spus profesorul Pentruț Mihai. Care mi-a mai declarat și că dacă va fi licitație pentru organizarea turneului va participa, așa cum s-a întâmplat și în multe alte ocazii când a și câștigat, dovedindu-se apoi un foarte bun organizator de turnee de baschet! Pregătirea a fost începută în aer liber, așa cum cer normele stabilite de Ministerul Sănătății și Ministerul Sportului. Va urma și intrarea în sală, cu respectarea acelorași norme și, pe măsură ce acestea vor deveni și mai relaxate, se va trece la lucrul cu echipa. Deocamdată antrenorii lucrează cu jucători pentru reacomodarea cu efortul și pentru acumulări fizice. Apoi, firesc, antrenori și jucători vor lucra tehnico-tactic pentru ca turneul final să-i găsescă în forma care să le permită să urce în partea de sus a clasamentului turneului final, la care participă cele mai bune 8 echipe de baschet U 18 din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?