Fosta campioană olimpică Nadia Comăneci a declarat, joi, că proiectul său intitulat GymNadia, care funcţionează de un an în sala de gimnastică de la Patinoarul Ion Ţiriac din Otopeni, ar trebui multiplicat de sute de ori în ţară pentru a-i atrage pe copii către sport. „(…)Înţeleg că aceşti copii se simt foarte bine aici şi că o dată ce vin, nu mai vor să plece. Iar asta a fost ideea acestui program, să fie un loc de joacă, o bază de gimnastică de unde cei care au calităţi pot merge mai departe către cluburile de gimnastică, iar ceilalţi pot face orice alt sport având deja această bază. Sunt mândră că acest proiect are un an, deja am câţiva copii care sunt aici de la început. Înţeleg că acest număr de copii creşte. Ar fi frumos să avem sute de astfel de săli de gimnastică în ţară în care aceşti copii să poată să îşi desfăşoare activitatea. Pentru că aici (n.r. – în Otopeni) nu este extrem de aproape pentru toată lumea. Eu am venit cu programul şi cu ideea, dar cineva trebuie să îmi ia locul şi să ducă totul mai departe”, a spus fosta campioană olimpică.