E toamnă în calendar, însă la munte, iarna își face încet, încet apariția. Primii fulgi de nea s-au așternut deja pe iarba încă verde a muntelui Furu, din județul Vrancea. Momentul a fost surprins și postat pe facebook. Aseară, în jurul orei 22, a început să ningă cu fulgi mici, timizi, încât să nu supere și să nu deranjeze pe nimeni că au ajuns la noi așa din timp. Mulți dintre fulgi se topeau până să ajungă pe crengile brazilor sau pe iarba verde, însă unii, mai curajoși, au rămas acolo, încercând să înfrumusețeze peisajul, cu nuanțe de alb. Deși meteorologii au anunțat că începând de astăzi temperaturile din termometre vor urca chiar și până la 20 de grade, în zonele de munte a județului, temperaturile sunt foarte joase, bate vântul cu putere și sunt averse de lapoviță și ninsoare.