Referendumul propus de președintele Klaus Iohannis este „o înscenare”, o nouă tentativă de a folosi justiția unde nu îi este locul, a acuzat vicepreședintele ALDE, deputatul Varujan Vosganian. În cadrul unei conferințe de presă organizate, vineri, la Focșani, vicepreședintele ALDE a menționat că prin acest referendum se creează ținte de carton obsesive iar justiția este atrasă în jocurile politice. „Justiția trebuie să fie în afara jocului politic. Ceea ce se întâmplă în ultimii ani este o denaturare a actului de justiție”, a spus deputatul Varujan Vosganian. Acesta a menționat că întrebările pe care le-a lansat în spațiul public președintele României sunt ofensatoare pentru români, pentru bunul simț românesc. „Să întrebi pe români dacă sunt de acord ca amnistia și grațiere să nu includă fapte de corupție sugerează câteva lucruri. În primul rând că Iohannis habar nu are care este tradiția juridică românească în domeniu. Cel puțin de la moartea lui Stalin, toate legile și decretele lege de amnistie au exclus darea de mită, luarea de mită și traficul de influență din zona amnistiei și grațierei. Uniunea Europeană ar trebuie să știe că în tradiția juridică românească corupția nu a fost niciodată amnistiată și grațiată. În al doilea rând, dacă Iohannis ar fi cercetat legislația juridică ar fi văzut că de la amnistie și grațiere sunt exonerate pedofilia, violul, tâlhăria, faptele cu violență. Ori, dacă mă pui, în 2019, să votez la un referendum în care exonerez numai corupția, lași sentimenul că, brusc, națiunea română a devenit extrem de îngăduitoare cu pedofilia, cu violul, cu tâlhăria. Dacă dorește să dea un referendum care să cuprindă această temă ar trebui să întrebe în legătură cu toate interdicțiile care existau în legislația românească, dacă suntem de acord să le continuăm sau nu”, a spus deputatul Vosganian, care a precizat că România este singurul stat european unde va fi organizat un referendum simultan cu alegerile europarlamentare.
Acesta s-a referit și la politica externă făcută la nivel prezidențial. „România, cel puțin din perspectiva prezidențială, este un ecou întârziat al deciziilor Germaniei. România, din punct de vedere diplomatic, riscă să devină un dominion german. Respect Germania dar mi-aș dori ca președintele nostru să nu fie ca un fel de jurnalist care ne relatează punctul de vedere al Germaniei. România trebuie să aibă centrul de greutate înlăuntrul său”, a mai spus deputatul Vosganian.