70 de milioane de lei este valoarea estimată a bugetului municipiului Adjud pentru anul 2019. Bugetul se află în dezbatere publică, iar ieri a fost organizată prima întâlnire în acest sens cu locuitorii municipiului Adjud. Bugetul urmează să fie aprobat de plenul Consiliului Local, în ședința ordinară, care va avea loc săptămâna viitoare. Primarul Constantin Armencea a declarat „bugetul propriu este de 36,7 milioane, iar diferența de 33,3 milioane de lei este pentru funcționarea instituțiilor din subordine, în special Spitalul orășenesc”. „O să facem o analiză a situației financiare a primăriei pe care o vom înainta Consiliului Județean, Ministerului Finanțelor și Guvernului pentru a ne sprijini în acest sens“, a precizat primarul Constantin Armencea.
Primăria Adjud are în derulare mai multe proiecte finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) – inițiat în 2013 de Liviu Dragnea, pe atunci vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale, acum președinte al Partidului Social Democrat și al Camerei Deputaților .
Pentru proiectele: „Modernizare infrastructură stradală Cartier Adjud Nord, Municipiul Adjud-etapa I“ și „Lucrări de instalaţii în vederea obţinerii avizului de securitate la incendiu“ pentru mai multe unități școlare din Adjud, finanțarea este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a-II-a. Astfel, proiectul „Modernizare infrastructură stradală Cartier Adjud Nord, Municipiul Adjud-etapa I“ are o valoare de aproape 5,5 milioane de lei. Practic, proiectul vizează reabilitarea și modernizarea mai multor străduțe din acest cartier, străzi ce au o lungime totală de peste 6 kilometri. Cel de al doilea proiect, „Lucrări de instalaţii în vederea obţinerii avizului de securitate la incendiu“, pentru mai multe unități școlare din Adjud, are o valoare de peste 9 milioane de lei și va consta în efectuarea unor lucrări de instalaţii în vederea obţinerii avizului de securitate la incendiu la unități școlare din oraș.
Pe lista de investiții aflate în derulare se mai află proiectele: anvelopare Casa de Cultură „Tudor Vornicu“, în valoare de 2,5 milioane lei; anvelopare biblioteca municipală, în valoare de 1,8 milioane lei, (ambele finanțate prin Programul Operațional Regional); Achiziționarea de echipamente pentru situații de urgență, în valoare de 60 mii euro; reabilitare și modernizare Creșă cu program prelungit, în valoare de 4,8 milioane de lei (finanțat PNDL 2); construirea a 16 locuințe prin ANL.
Mai multe proiecte depuse spre finanțare prin PNDL 3
Primarul municipiului Adjud, Constantin Armencea, a anunțat că în perioada imediat următoare va depune spre finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a III-a, mai multe proiecte de investiții. Este vorba de următoarele obiective: „Reabilitare și modernizare sediu Primărie Municipiul Adjud, zona parc“ – în valoare de 4,9 milioane de lei; „Modernizare infrastructură stradală, Municipiul Adjud, etapă a II-a“- în valoare de 26, 3 milioane lei; „Realizarea sistemului de alimentare cu apă și a sistemului de canalizare în localitatea Șișcani, Municipiul Adjud, județul Vrancea“ – 5,9 milioane de lei; „Modernizare Școala primară și Gradinița cu program normal Burcioaia, Municipiul Adjud, în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare și autorizației ISU“ în valoare de 1,2 milioane lei.
Primarul Constantin Armencea a declarat că proiectul „Reabilitare şi modernizare sediu primărie Adjud, zona parc“ este unul dintre cele mai arzătoare proiecte ale administrației locale din Adjud. Valoarea totală a investiţiei este estimată la 4,9 milioane de lei. „Sper ca în perioada următoare să semnăm contractele de finanțare la aceste proiecte. Cel mai arzător proiect pentru municipalitate este cel privind reabilitarea și modernizarea sediului pentru primărie, investiție începută de mai mulți ani și nefinalizată din lipsă de fonduri“, a precizat primarul Constantin Armencea. Acesta a mai adăugat că deşi imobilul este „la roşu“ cum se spune în construcţii, suma necesară este foarte mare deoarece lucrările au început în 1991, iar structura de rezistenţă necesită unele lucrări. Imobilul are o suprafață construită totală de 1659 metri pătrați. În anul 2008, Primăria Adjud a reluat lucrările, în regie proprie, la construcţia noului sediu al Primăriei, însă lipsa veniturilor proprii a determinat sistarea lucrărilor la această investiţie. De reţinut că în acest moment, Primăria Adjud funcţionează într-un imobil preluat de la societatea URBIS, imobil ce a fost reabilitat şi modernizat cu fonduri europene. Dar acest spaţiu este mic şi impropriu pentru funcţionarea în condiţii normale a serviciilor din cadrul Primăriei municipiului Adjud. Constantin Armencea a mai precizat că prin intermediul proiectului „Modernizare infrastructură stradală, Municipiul Adjud, etapă a II-a“, în valoare de 26, 3 milioane lei, vor fi reabilitați și asfaltați peste 15 kilometri de străzi.