Ediția: Duminică 15 Iunie 2025 Nr. 6898

Emma Corrin o va interpreta pe prinţesa Diana în serialul „The Crown”, produs de Netflix

Emma Corrin, o actriţă emergentă, a fost aleasă pentru a interpreta rolul prinţesei Diana în popularul serial de televiziune „The Crown”, produs şi difuzat de Netflix, au anunţat marţi reprezentanţii platformei americane de streaming, citaţi de DPA. Tânăra artistă s-a declarat „deosebit de încântată şi de onorată” să se alăture echipei de actori care alcătuiesc distribuţia celui de-al patrulea sezon al serialului „The Crown”. „Prinţesa Diana a fost o legendă, iar efectul ei asupra lumii a rămas profund şi continuă să fie o sursă de inspiraţie”, a adăugat ea. „Emma Corrin este un talent strălucitor, care ne-a captivat imediat când s-a prezentat la audiţiile organizate pentru rolul Dianei Spencer”, a declarat la rândul lui Peter Morgan, creatorul acestui serial.

Emma Corrin s-a remarcat în câteva episoade din serialul „Grantchester” şi va debuta în curând în cinematografie alături de Keira Knigthley în filmul „Misbehaviour”, ce spune povestea unui grup de femei care încearcă să întrerupă ediţia din 1970 a concursului de frumuseţe Miss World. Al treilea sezon al serialului „The Crown”, care prezintă viaţa reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi a membrilor familiei sale, va fi difuzat spre sfârşitul anului 2019. În acest sezon, Olivia Colman, recent premiată cu Oscar, va prelua de la Claire Foy rolul suveranei britanice.

Nu a fost deocamdată anunţată data la care va fi difuzat cel de-al patrulea sezon, a cărui acţiune va fi plasată spre sfârşitul anilor 1970 şi începutul anilor 1980, când prinţul Charles a curtat-o pe Diana şi s-a căsătorit apoi cu ea, în 1981. Prinţesa Diana, mama prinţilor William şi Harry, a fost extrem de populară în rândul publicului britanic şi în multe ţări ale lumii. Ea a murit în urma unui accident de automobil la Paris în 1997.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?