Un copil de aproximativ 1 an a fost găsit ieri în scara unui bloc din orașul Adjud. Minorul a fost abandonat într-un bloc din zona gării și a fost găsit de o persoană care locuiește în apropiere și care a alertat autoritățile. „În data de 13 martie am fost sesizati de primăria orașului Adjud cu privire la faptul că un copil de aproximativ 1 an a fost găsit abandonat în scara unui bloc din localitate. În momentul de față, minorul este supus unei examinări medicale în vederea evaluarii stării lui de sănătate, iar în cazul în care nu prezintă probleme care să necesite îngrijiri de specialitate, el va fi preluat de specialiștii noștri, urmând a fi încredințat unui asistent maternal în vederea ocrotirii până la clarificarea situației”, ne-a declarat astăzi Adina Lascan, purtător de cuvânt al DGASPC Vrancea. A fost găsit pe jos în scara blocului și avea cu el doar o plăsuță cu hăinuțe.
UPDATE! Polițiștii au reușit să stabilească identitatea mamei și urmează să ia legătura cu ea pentru a afla de ce și-a abandonat copilul. „Poliţiştii din Adjud au fost sesizaţi, miercuri, de către o persoană, cu privire la faptul că în scara blocului, în jurul orei 15.00, a găsit un copil de aproximativ 1-2 ani. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie care a preluat copilul şi l-a predat Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei municipiului Adjud. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit identitatea copilului și implicit a mamei acestuia, urmând ca femeia sa fie contactată. Cercetările continuă în vederea stabilirii împrejurărilor”, ne-a declarat astăzi purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, inspector principal Cătălina Murariu.
UPDATE 2! În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abandon de familie. Cercetările continuă, în vederea depistării părinților acestuia și stabilirii împrejurărilor comiterii faptei, au precizat polițiștii.