Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2014 – 2020, va organiza o sesiune de lucru cu tema: Stadiul pregătirii proiectelor ce se intenționează a fi depuse în cadrul apelului de proiecte lansat prin POR – Axa prioritară 3 – ”Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiții 3.1 – ”Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor”, Operațiunea C – Iluminat public.
Au fost invitați să participe reprezentanți ai unităților administrativ teritoriale din mediul urban, respectiv orașe și municipii, din Regiunea de Dezvoltare de Sud-Est. Din județul Vrancea au fost invitați reprezentanți ai Primăriei municipiului Focșani, Primăriei municipiului Adjud, Primăriei orașului Panciu, Primăriei orașului Odobești și Primăriei orașului Mărășești. Evenimentul se va desfășura în data de 7 august 2018, începând cu ora 11.00, în sala de conferințe a Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Strada Anghel Saligny, nr.24, Brăila.
Laurențiu Aramă
Specialist relații publice ADR SE – OI POR Regiunea Sud-Est