Ediția: Luni 9 Iunie 2025 Nr. 6894

Un program de antrenamente Jedi îi încurajează pe copii să facă mișcare


Actorul Mark Hamill, interpretul lui Luke Skywalker din seria de filme Star Wars, i-a încurajat pe copii să fie ”în formă, sănătoși și puternici”, notează marți Press Association. Hamill a făcut aceste comentarii în urma lansării de către Public Health England (PHE), Serviciul de Sănătate Publică din Anglia, a celei mai recente inițiative Change4Life, împreună cu Disney UK, ”Train Like a Jedi”, parte a eforturilor de combatere a obezității infantile. Programul de antrenamente, condus de campioana britanică la taekwondo Jade Jones și prezentat într-o înregistrate video, propune ”mișcări de Jedi” menite să trezească entuziasmul copiilor pentru sport.
Conform PHE, nivelul de activitate în rândul copiilor din Marea Britanie este ”alarmant de scăzut” – doar 23% și respectiv 20% dintre băieții și fetele cu vârste între 5 și 15 ani efectuează cele 60 de minute de exerciții fizice recomandate într-o zi. Potrivit acestei instituții, noul program de antrenament a fost conceput pentru a transforma exercițiile fizice într-o activitate plăcută și îi inspiră pe copii să facă mișcare. ”Dacă vrei să devii Jedi, ca Luke Skywalker sau ca Rey, trebuie să fii în formă, sănătos și puternic. Vara aceasta Change4Life te poate ajuta să te antrenezi ca un Jedi. Forța fie cu tine!”, a spus Hamill.
Jade Jones, dublă medaliată cu aur la Jocurile Olimpice, care apare în înregistrarea video alături de personajul BB-8 din Star Wars, a adăugat că a fost foarte încântată de oportunitatea de a-i ajuta pe cei mici. ”A-i inspira pe copii să facă mișcare este ceva ce mă pasionează foarte mult, așa că am fost încântată de oportunitatea de a-i ajuta pe copiii din țară cu Change4Life și Star Wars. A fost foarte distractiv să creez mișcările de Jedi care pot fi realizate oricând și oriunde, atât la școală cât și acasă. Sper ca prin acest program nou să inspirăm o nouă generație să facă mai multă mișcare arătându-le că activitatea fizică poate fi cu adevărat amuzantă”, a subliniat ea.
Potrivit lui Eustace de Sousa din cadrul PHE, ”nivelul de activitate fizică în rândul copiilor este alarmant de scăzut și are un impact major asupra stării lor fizice și mentale, în prezent, dar și la vârsta adultă”. ”Obiceiul de a fi activ în mod regulat va avea beneficii pe toată perioada vieții. Programul nostru Change4Life – Train Like A Jedi este o modalitate excelentă pentru copii, prietenii lor și întreaga familie, să facă mișcare pe durata verii”, a adăugat de Sousa.
Clipul video este disponibil pe site-ul Change4Life.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?