Conducea un autovehicul radiat din circulație
La data de 18 iunie a.c. polițiștii din cadrul Biroului Rutier Focșani au depistat pe strada Cuza Vodă din municipiul Focșani un bărbat, de 34 ani, din municipiul Tecuci, județul Galați, în timp ce conducea o autoutilitară care, în urma verificărilor, s-a stabilit că era radiată din circulație din data de 3 mai a.c.. de către autoritățile italiene și avea montate plăcuțele de înmatriculare atribuite altui autovehicul.
În cauză a fost întocmit dosar penal.
Conducea un autovehicul fără permis de conducere
La data de 18 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Gugești au depistat pe DC 169, în localitatea Slobozia Bradului, un bărbat, de 41 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal.
Conduceau sub influența alcoolului
La data de 18 iunie a.c., ora 20.07, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Bolotești au oprit pentru control un autoturism, care circula pe DN 2 D, în comuna Bolotești, condus de un bărbat, de 39 ani, din localitate. În urma testării conducătorului auto cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație de 1,01 mg/l alcool în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele său polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
La data de 19 iunie a.c., ora 04.04, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au oprit pentru control un autoturism, care circula pe strada Vîlcele, din municipiul Focșani, condus de un tânăr, de 20 ani, din localitate. În urma testării conducătorului auto cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație de 0,84 mg/l alcool în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Biroul de presă al IPJ Vrancea, 19 iunie