Ediția: Vineri 6 Iunie 2025 Nr. 6894

Baschet U 16. CSM 2007-LPS Focșani – CSS Sighetu Marmației


Echipa de baschet U 16 a CSM 2007-LPS Focșani va încheia pe teren propriu turul fazei semifinale, grupa A, a Campionatului Național. În sala LPS, duminică, 25 martie, de la ora 10,00, formația focșăneană va întâlni CSS Sighetu Marmației, aflată pe locul al treilea. Pentru elevii profesorului Petruț Mihai va fi un nou test de încredere în propriile forțe, la capătul căruia pot obține prima victorie în penultima fază a competiției.
În etapa trecută, la Sibiu, în fața CSS, echipă de nivel valoric apropiat, dar cu un an mai mult la categoria de vârstă U 16, focșănenii au fost întrecuți cu 74-49. Profesorul Petruț Mihai mi-a spus că speră că formația pe care o pregătește să obțină două victorii în această fază în care evoluează cele mai bune 12 echipe din țară. Obiectivul baschetbaliștilor U 16 pentru actuala ediție de campionat a fost promovarea în faza semifinală unde echipa să capete experiență prin meciuri cu echipe puternice și care să-i ajute în viitoarea ediție de campionat.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?