Clubul de rugby Seven’s Focșani, care a avut o campanie susținută și făcută cu folos în școli și în parcurile din Focșani pentru selecționarea și atragerea către acest frumos sport a copiilor cu calități se „apropie cu pași repezi de obiectivele propuse” așa cu mi-au spus profesorii Daniel Ene și Cătălin Răileanu. După selecție, a început inițierea în rugby a micilor sportivi în balonul de la Școala nr. 5 Focșani, de unde au fost surprinse și imaginile alăturate. Au fost constituite grupe de performanță pentru categoriile de vârstă U 10-2008/2009, U 12-2006/2007 și U 14-2004/2005. Cu toate cele trei grupe, de fapt formații de minirugby, Seven’s Focșani va intra în returul Campionatului regional Moldova. Competiția a început în toamna lui 2007, însă la acel moment clubul focșănean nu era pregătit să se prezinte la jocuri.
Cu siguranță că mulți dintre noii minirugbiști ai Focșaniului pot face pasul către formațiile de juniori ale LPS Focșani, așa cum au făcut și alți sportivi care au început la Seven’s și aunurcat apoi la grupele de la LPS, unul dintre aceștia, Sergiu Puescu, ajungând în Lotul Național U 17 al României! Profesorii clubului de minirugby au dorit să-i adreseze, și prin intermediul Monitorului de Vrancea, mulțumiri omului de afaceri și de rugby Victor Istrate, pentru susținerea pe care le-o oferă.