Ediția: Marți 15 Iulie 2025 Nr. 6920

Cântăreaţa Mireille Mathieu, numită ambasadoare a limbii ruse de Institutul Pușkin


Cântăreața Mireille Mathieu a anunțat luni că Institutul Pușkin din Moscova a numit-o ”ambasadoare a limbii ruse pentru contribuția sa la difuzarea limbii și culturii ruse în lume”, relatează AFP. ”Este o imensă onoare și o mare mândrie să fiu una dintre reprezentantele limbii ruse în lume. Am primit titlul de ambasadoare joia trecută, la Moscova, în cadrul unei ceremonii organizate de Institutul Pușkin, în fața a 300 de elevi străini din toate țările lumii veniți acolo pentru a studia rusa. Sunt prima artistă care primește acest titlu de ambasador”, a confirmat Mireille Mathieu pentru AFP.
”Am fost pentru prima dată în Rusia în 1967. De atunci, am cântat în toate recitalurile mele melodii tradiționale rusești precum ”Podmoskovnye Vechera” și ”Ochi Chernye”. Rusa este o limbă foarte frumoasă care se combină foarte bine cu muzica. Să cânți în rusă este o mare plăcere,” a adăugat artista. ”În timpul primului meu turneu în Rusia, am fost acompaniată de corul Armatei Roșii al Ansamblului Aleksandrov. Câteva luni mai târziu, ne-am reîntâlnit pe scena Palatului sporturilor din Paris unde am susținut mai multe recitaluri”, a rememorat cântăreața.
Una dintre celebritățile franceze cu o mare simpatie pentru cultura rusă, Mireille Mathieu susține frecvent concerte la Moscova.
Cel mai recent concert al său în Rusia a avut loc la 14 martie, pe scena teatrului din Kremlin, și a reunit peste 6.000 de spectatori. Artista va lansa în toamnă un album inedit cu melodii clasice interpretate în șapte limbi, printre care și rusa. Institutul Pușkin este o instituție de stat care se ocupă cu organizarea de cursuri de limba rusă în Rusia și în lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?