Ediția: Sâmbătă 14 Iunie 2025 Nr. 6898

ULTIMA ORĂ! Femeie accidentată în Focșani după ce un șofer nu a văzut-o când efectua manevra de mers înapoi


Accident auto pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea din Focșani, în zona școlii de șoferi Nenciu. Șoferul unui autoturism Volkswagen, care era staționat, a efectuat manevra de mers înapoi și a acroșat o femeie, pe care nu a văzut-o. În urma coliziunii a rezultat rănirea femeii, care a fost transportată la spital pentru investigații.
„Un bărbat în vârstă de 68 de ani, domiciliat în municipiul Focșani, în timp ce efectua o manevră de mers cu spatele, la volanul unui autoturism marca Volkswagen Passat, a acroșat o femeie în vârstă de 62 de ani, domiciliată în municipiul Focșani. Autoturismul fusese staționat parțial pe carosabil, parțial pe trotuar iar în timpul impactului femeia se afla pe carosabil. Ea declarat că ar fi mers pe trotuar, dar pentru a ocoli un stâlp, într-o zonă în care trotuarul era îngust, ar fi coborât pe carosabil. După impact nu-și mai amintește ce s-a întâmplat. Victima a fost rănită ușor și a fost transportată la spital pentru investigații medicale”, ne-a declarat cms șef Daniel Fătu, șef Biroul Rutier Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?