O polițistă, Marinela Crintea, din Vintileasca a fost rănită într-un accident rutier care a avut loc, vineri seară, în satul Cerbu din comuna Jitia. Potrivit surselor noastre, polițista se afla la volanul unui autoturism Fiat, autoturismul intrând în coliziune cu un camion care căra piatră. Mașina condusă de polițistă ar fi intrat sub camion, într-o curbă îngustă fără vizibilitate. Drumul a fost blocat aproximativ o oră.
Polițista a fost scoasă din mașină de localnici, fiind apoi preluată de echipajul unei ambulanțe și transportată la spital. Marinela Crintea a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Focșani. Surse din cadrul unității medicale ne-au spus, vineri seara, că tânăra polițistă are fracturi la ambele picioare. Potrivit surselor noastre, în momentul accidentului, polițista se întorcea de la serviciu, fiind îmbrăcată în uniformă.