Ediția: Miercuri 13 August 2025 Nr. 6941

GHIDUL CĂLĂTORULUI PRIN LEGISLAȚIE. Despre adopție (II)


Atunci când procedura de adopție este efectuată cu respectarea dispozițiilor legale și atât adoptatul cât și adoptatorul au o relație de familie armonioasă fără incidente majore, aceștia se pot considera împliniți din punct de vedere familial. Viața însă ne-a dovedit de prea multe ori că lucrurile nu stau tot timpul așa, adopția putând înceta din diverse motive: unele țin de cel adoptat, altele de adoptatori, altele de procedura în sine.
Astfel, adopția se desface :
– când adoptatorul sau soții adoptatori au decedat
– când față de adoptat este necesară luarea unei măsuri de protecție prevăzute de lege, dacă desfacerea adopției este în interesul superior al copilului
– la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare, dacă adoptatul a atentat la viața lor sau a ascendenților ori descendenților lor, precum și atunci când adoptatul s-a făcut vinovat față de adoptatori de fapte penale pedepsite cu o pedeapsă privativă de libertate de cel puțin 2 ani.
– la cererea adoptatului dacă adoptatorul s-a făcut vinovat față de adoptat de faptele menționate anterior.
Adopția poate fi anulată atunci când oricare persoană ce a fost chemată să consimtă la încheierea ei și al cărei consimțământ a fost viciat prin eroare asupra identității adoptatului, dol (viclenie) sau violență, cere anularea adopției.
Adoptia este nula atunci când:
– a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului
– a fost încheiată cu încălcarea condițiilor prevăzute de lege și în anumite situații care se regasesc în lege. Orice persoană care prezintă un interes poate formula o acțiune în constatarea nulității adopției.
Atunci când adopția încetează, părinții naturali ai copilului redobândesc drepturile și îndatoririle părintești. În privința copilului, instanța va putea lua masura tutelei sau o altă măsură de protecție a copilului dacă va considera că acest lucru este în interesul superior al acestuia. Tot ca urmare a încetarii adopției, cel adoptat capătă din nou numele de familie și prenumele avut înainte de încuviințarea adopției. Există însă și situații în care instanța poate încuviința ca adoptatul să își păstreze numele dobândit prin adopție.
    Cei interesați de mai multe detalii pe acest subiect pot obține relații prin intermediul telefonului redacției cotidianului Monitorul de Vrancea.

Avocat Florea Manuela          

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?