Ediția: Luni 9 Iunie 2025 Nr. 6894

INFOPOL


Evenimente rutiere
 

La data de 3 septembrie a.c., polițiștii din Vidra au depistat un bărbat de 38 ani, din comuna Valea Sării, în timp ce conducea un autoturism care avea autorizația de circulație provizorie expirată din data de 25.08.2017. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

La data de 3 septembrie a.c., ora 19.30, un bărbat din comuna Reghiu,  în timp ce conducea un moped neînmatriculat și fără a poseda permis de conducere pe direcția Milcovelul către DN 2M a pierdut controlul acestuia, căzând în șanț. Întrucât conducătorul mopedului emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul alcooltest însă a refuzat, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală, dar acesta nu a fost de acord cu recoltarea mostrelor biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

La data de 3 septembrie a.c., ora 21.50, în comuna Nereju a fost depistat un tânăr de 24 ani, din localitate, în timp ce conducea pe DN 2 M un autoturism care avea autorizația de circulație provizorie expirată din data de 03.01.2013. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere a unui vehicul neînmatriculat și fără a poseda permis de conducere.
   
Radare

DN2-E85: Călimănești – Haret; Pufești – Domnești; Garoafa – Bizighești;
Golești – Garoafa; Golești – Focșani; Dumbrăveni – Urechești; Sl. Bradului -Obrejița; Urechești – Popești; Focșani; Mărășești; Adjud;
DN 23: Răstoaca; Vulturu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?