Mulți dintre noi am avut nevoie la un moment dat de un document de la o autoritate publică, indiferent că este el decizie, contract, răspuns o solicitare, etc. Mulți dintre noi l-am și obținut. Alții însă, din diverse motive, au fost mai puțin norocoși: fie l-au primit, dar nu în condițiile solicitate, fie nu l-au obținut deloc. În această situație există posibilitatea ca persoana respectivă să se poată adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și pentru repararea pagubei ce i-a fost cauzată dacă se consideră vătămată în dreptul său sau în interesul său legitim, de către autoritatea publică la care a făcut demersurile și care nu și-a îndeplinit obligația de emitere a actului administrativ sau l-a emis cu încălcarea legii.
Se poate adresa instanței și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.
Înainte de a se adresa instanței, primul pas pe care trebuie să îl facă cel care se afla într-o astfel de situație este să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Dacă răspunsul primit nu rezolvă problema, atunci persoana în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ fie de la domiciliul său fie de la domiciliul pârâtului.
Când depune acțiunea, reclamantul anexează la acțiune copia actului administrativ pe care îl atacă, respectiv răspunsul autorității publice prin care i se comunică refuzul rezolvării cererii sale. Dacă acesta nu a primit niciun răspuns la cererea sa, va depune la dosar copia cererii, certificată cu numărul și data înregistrării la autoritatea publică, precum și orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile, dacă acest demers era obligatoriu.
Cererile de chemare în judecată a autorităților publice pot fi formulate și personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care acțiunea se admite, persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică pârâtă.
La cererea de chemare în judecata se va atasa chitanta de plată a taxei judiciare de timbru plătită de reclamant la primăria de domiciliu. Dacă această taxă nu se achită, acțiunea se va respinge fără a se mai analiza dosarul.
În funcție de ceea ce se cere, în instanță se poate obține anularea, în tot sau în parte a actului administrativ, obligarea autorității publice la emiterea actului administrativ, eliberarea unui alt înscris sau efectuarea unei anumite operațiuni administrative.
Dacă reclamantul nu este mulțumit de soluția pronunțată, el poate să atace cu recurs hotărârea în termen de 15 zile calculate de la momentul când i se comunică aceasta.
Cei interesați de mai multe detalii pe acest subiect pot obține relații la telefonul redacției.
Avocat Florea Manuela