Ediția: Miercuri 18 Iunie 2025 Nr. 6901

VIDEO : Polițiștii au întocmit „harta“ localităților cu cele mai multe infracțiuni în domeniul silvic; ei au în vizor mai mulți lucrători silvici și șefi de obști


Conducerea IPJ Vrancea a prezentat, ieri, situația cu activitățile desfășurate de structurile de ordine publică din cadrul instituției și dinamica situației operative din domeniul silvic în primele 7 luni ale anului în curs. Potrivit bilanțului prezentat de comisar-șef Daniel Tulbure, adjunctul șefului IPJ Vrancea, numărul contravențiilor silvice aplicate în primele 7 luni ale anului 2017 a înregistrat o scădere cu 18,50%, (991 față de 1.216 în anul 2016), dar valoarea totală a acestora a fost mai mare cu 239,25 mii lei față de perioada similară a anului 2016. De asemenea, se constată o diminuare a volumului de masă lemnoasă tăiată ilegal.
    Oamenii legii au mai precizat că nu fac diferențe între cei care transportă ilegal cantități mici sau cantități mai mari de material lemnos. Potrivit acestora, sunt sancționați conform legii și cei care transportă lemne cu căruța, dar și aceia care transportă cu tirul. Polițiștii îi încurajează pe toți cetățenii care observă delicte silvice să le și anunțe organelor abilitate. 
În prezent, activitatea mai multor lucrători silvici și chiar a unor șefi de obști din Vrancea se află în vizorul polițiștilor din cadrul Biroului Silvic Vrancea.

Informarea polițiștilor:

Aspecte generale prezentate

    Activitățile de prevenire și combatere a fenomenului infracțional în domeniul silvic au constituit în primele 7 luni ale anului 2017 o preocupare majoră a polițiștilor vrânceni cu atribuțiuni în acest domeniu, în condițiile în care acesta tinde să devină tot mai complex și agresiv, cu implicații serioase în ecosistemul forestier. Informarea prezintă, într-o manieră sintetică, evoluția fenomenului infracțional în domeniul silvic din județul Vrancea, înregistrat de evidențele statistice ale I.P.J. Vrancea în primele 7 luni ale anului 2017, comparativ cu perioada similară din anul 2016.

Suprafața fondului forestier

    Suprafața fondului forestier de la nivelul județului Vrancea este de 181.489,34 ha, ceea ce reprezintă 37,36% din teritoriul județului, pondere superioară mediei naționale de 27,3% și celei europene de 32%. Pe natură de proprietăți, fondul forestier al județului Vrancea se distribuie în prezent astfel: 50.294 ha proprietate publică a statului aflată în paza și administrarea Direcției Silvice Vrancea; 8.518,34 ha proprietate publică a statului aflată în paza și administrarea Bazei Experimentale Vidra; 122.677 ha proprietate privată persoane fizice și juridice, unități de cult, unități administrativ-teritoriale, etc.
    Pentru suprafața de aproximativ 13.000 ha teren cu vegetație forestieră deținute de persoane fizice și juridice, dar și de unități administrativ-teritoriale, nu sunt asigurate serviciile silvice de pază și administrare.
    Din analiza situației operative s-a constatat faptul că problematica criminalității silvice este concentrată cu precădere pe comunele care dețin cele mai mari suprafețe de fond forestier. Amploarea acestui fenomen a determinat intensificarea și diversificarea continuă a acțiunilor specifice, pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice mai ales în comunele: Nereju, Năruja, Nistorești, Tulnici, Mera, Dumitrești, Cîmpuri, Soveja și Ruginești, unde predomină fondul forestier.

Activitățile ilegale din domeniul silvic reprezintă activitățile în care materialul lemnos este pus în valoare, tăiat, transportat, prelucrat și/sau comercializat, în contradicție cu reglementările în vigoare. Activitățile ilegale în domeniul silvic pot fi împărțite în următoarele categorii:

Tăieri de arbori cu încălcarea dispozițiilor legale

    În acest caz se disting următoarele situații: punerea în valoare a masei lemnoase fără a respecta prevederile amenajamentului sau în baza unui amenajament întocmit necorespunzător; nerespectarea restricției la punerea în valoare a masei lemnoase pe specii protejate; subestimarea calitativă și cantitativă a masei lemnoase puse în valoare; nerespectarea restricțiilor la punerea în valoare a masei lemnoase în arii protejate.

Tăieri de arbori nepuși în valoare

    Furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de arbori, puieți sau lăstari care au fost tăiați sau scoși din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecție, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire și din vegetația forestieră din afara fondului forestier național, precum și al oricăror alte produse specifice ale fondului forestier național; folosirea fără drept sau contrar reglementărilor specifice în vigoare a dispozitivelor speciale de marcat; falsificarea dispozitivelor speciale de marcat.

Evaziune fiscală generată de comerțul ilegal cu material lemnos
    Falsul și uzul de fals pentru înlesnirea activităților ilegale în domeniul forestier (amenajarea pădurilor, punerea în valoare, tăiere, transport, prelucrare și comercializare).

Situația tăierilor ilegale de arbori din fondul forestier
Din statistica raportată la nivelul județului Vrancea referitoare la tăierile ilegale de arbori din fondul forestier național, se observă că, în primele 7 luni al anului 2017, volumul de masă lemnoasă tăiat ilegal este de 846,05(-76,34) m.c., în scădere cu 8,27% față de perioada similară a anului 2016 (922,39 mc), în valoare de 186.570 lei. Din acest volum, 459,71 (+9,50) metri cubi provin din comiterea de infracțiuni la regimul silvic, iar 386,34 (-85,54) metri cubi provin din săvârșirea de contravenții silvice.
   

Activități operative desfășurate la nivelul județului Vrancea

    În primele 7 luni ale anului 2017, activitățile specifice executate la nivelul județului Vrancea de către structurile de ordine publică pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori din fondul forestier, a faptelor asociate din circulația, depozitarea, prelucrarea și comercializarea materialului lemnos, au constat în:
– 192 (-16) acțiuni organizate, în cadrul cărora s-au efectuat: – 3190 (+1298) controale, din care: – 436 (+102) în fondul forestier;
– 273 (+174) pe linia deținerii, prelucrării, depozitării și valorificării materialelor lemnoase; 
– 2.369 (+977) pe linia legalității transporturilor de materiale lemnoase;
– 112 (+45) – alte activități
– 273 (-99) obiective economice, din care: 72 (-28) exploatări forestiere; 72 (-17) instalații de debitat lemn rotund; 32 (+20) depozite; 14 (-11) ocoale silvice; 3 (-8) târguri; 80 (-55) alte obiective.
– 4.176 (+684) vehicule sau atelaje care transportau material lemnos.
   
În urma activităților de prevenire și combatere a tăierilor ilegale de arbori, a faptelor ilegale în domeniul silvic au fost constatate următoarele: 202 (+29)  infracțiuni la regimul silvic, din oficiu; 991 (-225) sancțiuni contravenționale prevăzute de Legea nr. 171/2010 (reprezentând o scădere cu 18,50% a numărului de contravenții aplicate), în valoare de 1.202,50 (+239,25) mii lei; 3.135,89 (-214,84) m.c. material lemnos confiscat – reprezentând o scădere cu 6,43% față de primele 7 luni ale anului 2016, din care 1031,15 m.c. confiscați faptic și 2104,74 m.c. confiscați valoric, în valoare totală de 881,64 (-8,52) mii lei; au fost confiscate și indisponibilizate 149 mijloace de transport, din care 43 autovehicule și 106 atelaje.
În perioada analizată au fost înregistrate 50 (+20) apeluri prin S.N.U.A.U. 112 privind transporturi ilegale de material lemnos (conform ID-urilor transmise de STS), ocazie cu care s-a constatat că un singur transport a fost ilegal, fiind aplicată o sancțiune contravențională (-1) pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 și confiscată cantitatea de 0,50 (-59,13) m.c. material lemnos.

Situația operativă privind infracționalitatea silvică

    Analizând evoluția fenomenului infracțional, se constată că în primele 7 luni ale anului 2017, comparativ cu perioada similară a anului precedent, s-au înregistrat un număr de 248 (+17) infracțiuni sesizate, ceea ce reprezintă o creștere cu 7,35%, din care 149 (+31) au fost constatate în flagrant, ceea ce reprezintă 60,08% din totalul infracțiunilor sesizate; a fost continuată urmărirea penală pentru 100 (-20) infracțiuni față de un număr de 66 (-24) suspecți; au fost soluționate 250 (+35) dosare penale, din care 24 (-29) cu propunerea de trimitere în judecată, 60 (+33) cu propunerea de renunțare și 166 (+31) cu propunerea de clasare, 9 (+9) cauze fiind înregistrate inițial cu autori necunoscuți. 
La data de 31.07.2017, la nivelul județului Vrancea se mai aflau în lucru 144 dosare penale privind infracțiuni la regimul silvic, în perioada de referință au fost  înregistrate 272 dosare penale, astfel: 202 prin sesizare din oficiu; 11 prin sesizarea altor organe cu atribuții în domeniul silvic; 50 prin plângere; 9 prin denunț.

Concluzii

    Deși numărul contravențiilor silvice aplicate în primele 7 luni ale anului 2017 a înregistrat o scădere cu 18,50%, (991 față de 1216 în anul 2016), valoarea totală a acestora a fost superioară cu 239,25 mii lei, față de perioada similară a anului 2016, fapt ce se datorează intrării în vigoare a modificărilor aduse Legii nr. 171/2014 prin O.U.G. nr. 51/2016 și Legea nr. 134/2017; în perioada analizată s-a înregistrat o diminuare cu 8,27% a volumului de masă lemnoasă tăiat ilegal (846,05 m.c. față de 922,39 m.c. în anul 2016), fiind intensificate activitățile de control în fondul forestier și în suprafețele cu vegetație din afara fondului forestier și pe căile de acces ale materialului lemnos din proximitatea acestor suprafețe; criminalitatea silvică sesizată a cunoscut o creștere cu 7,35% (248 infracțiuni sesizate față de 231 în anul 2016).
Trebuie precizat faptul că în primele 7 luni ale anului 2017 au fost înregistrate din oficiu 202 (+29) infracțiuni la regimul silvic, din care 149 (+31) au fost constatate în flagrant, ceea ce reprezintă 60,08% din totalul infracțiunilor sesizate.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?