Cei care au comportament adecvat în trafic vor primi un bonus la RCA de 50%, iar persoanele care au un comportament inadecvat vor plăti până la 180%, a declarat vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Cornel Coca Constantinescu. „Nu sunt modificări semnificative față de proiectul publicat pe site. Numai în ceea ce privește bonus malus am discutat cu toți cei implicați și am convenit ca cel care este asigurat și are un comportament adecvat în trafic trebuie să fie bonusat, trebuie să primească un discount semnificativ. Am crescut acest bonus de la 32% la 50%. Astăzi, cei care au un comportament adecvat în trafic primesc un discount de 50% la clasa de bonus 8. În ceea ce privește categoria persoanelor care sunt malusate, care au un comportament inadecvat în trafic, care fac accidente, care ne împing către zona de creștere a tarifelor și de rezolvare a acestor probleme pe care le constatăm că există, vor fi malusați până la 180%. Era 200%, dar 180% a rezultat în urma dezbaterilor cu asociații de protecția a consumatorului, transportatori, service-uri”, a spus Constantinescu, într-una din pauzele dezbaterii din Parlament pe proiectul de normă RCA.
Potrivit acestuia, clienții cu risc ridicat vor fi orientați către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din Români (BAAR) în momentul în care primesc 3 oferte peste tariful de referință plus factorul n. „Atunci BAAR, într-un termen prestabilit de normă, va oferta acești clienți și îi va repartiza către asigurători în funcție de cota de piață pe care o au aceștia la o dată de referință. Se protejează inclusiv clienții cu risc ridicat. Nu putem lăsa prețurile să crească în mod necontrolat. Clienții cu risc ridicat vor fi cei care au făcut cele mai multe accidente, frecvența daunei este foarte ridicată, care în mod evident nu respectă regulile în trafic. Un proiect al nostru pe termen mediu și lung este de a interconecta bazele de date ale pieței asigurărilor cu cea a poliției și a merge pe individualizarea riscului”, a mai arătat oficialul ASF.
El a mai arătat cu ASF va face tot ce se poate pentru ca asiguratul să aibă un plus de respect. „Decontarea directă, tariful de referință, factorul n, clientul cu risc ridicat, toate aceste chestiuni înseamnă un plus de perfecție și de stabilitate a acestei piețe în care singurul obligat să încheie această asigurare este asiguratul. Pe această piață nu este obligat să lucreze nimeni”, a precizat Constantinescu
Legea RCA: Tarif de referință, o instituție cu noi responsabilități și conceptul clientului cu risc ridicat
Tariful de referință, o instituție cu noi roluri și responsabilități – BAAR, conceptul clientului cu risc ridicat și decontarea directă sunt printre cele mai importante repere ale legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, care a intrat în vigoare la 12 iulie, relevă un comunicat al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). ASF a organizat luni cea de-a doua sesiune a dezbaterilor publice pentru definitivarea Proiectului de Normă privind asigurările auto din România, pentru aplicarea noului cadru al pieței asigurărilor dat de Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto. „Noua lege, intrată în vigoare în data de 12 iulie 2017, aduce o serie de soluții pentru reașezarea pieței asigurărilor pe coordonate viabile, în vederea eliminării dezechilibrelor manifestate în trecut, care au fost de altfel și sancționate de Legea Concurenței. Legea 132/2017 introduce o serie de abordări moderne, fiind structurată în jurul nevoilor consumatorului. Printre cele mai importante repere pe care acest act normativ le stabilește se numără tariful de referință, o instituție cu noi roluri și responsabilități — BAAR, conceptul clientului cu risc ridicat și decontarea directă”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, importanța stabilirii unor noi reguli de funcționare a pieței RCA este dată de caracterul obligatoriu al asigurării de răspundere civilă auto, care induce o responsabilitate strictă și nenegociabilă în relația cu consumatorul pentru toți cei care au un rol determinant în acest sistem — asigurători, brokeri sau service-uri auto. ASF precizează că în sprijinul acestei abordări, Norma privind asigurările auto din România detaliază mecanismele necesare pentru ca principiile prevăzute de legea RCA să își poată dovedi utilitatea. „În această formă, proiectul reflectă rezultatul unui efort comun al tuturor părților interesate din piața asigurărilor RCA — asociații de protecția consumatorilor, societăți de asigurare, transportatori, brokeri și service-uri auto, precum și alte asociații alături de care ASF, pe parcursul celor două sesiuni de dezbateri publice, a urmărit cu precădere clarificarea unor aspecte cum ar fi: reglementarea elementelor contractului RCA, inclusiv reînnoirea acestuia; formatul poliței de asigurare; reglementarea condițiilor și criteriilor de autorizare și practicare a asigurării RCA pe teritoriul României; criteriile de risc și instrumentele utilizate în calculul tarifului de primă; asigurările RCA aplicabile asiguraților cu risc ridicat; modalitatea de avizare și înregistrare a personalului care efectuează constatarea daunelor; reglementarea modalității de constatare, evaluare, stabilire și plată a despăgubirilor; modalitatea de decontare directă; reglementarea criteriilor de aplicare a sistemului bonus-malus; facilități și penalități aplicabile asiguraților”, se arată în document. Proiectul de Normă privind asigurările auto din România va fi înaintat Consiliului ASF, înainte de publicarea în Monitorul Oficial al României.