Un singur polițist local a obținut punctaj maxim la testarea organizată la Primăria municipiului Focșani. Primarul Cristi Misăilă a spus vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că situația testelor arată nivelul de pregătire al anumitor polițiști locali. Mai mult, unul dintre polițiștii locali a primit 0 puncte după ce a fost prins în timp ce încerca să copieze. „Este doar o testare, pe care am dorit să o fac pentru a le atrage atenția că nu sunt foarte bine pregătiți. Aceste evaluări vor mai urma și vor sta la baza notei finale de la sfârșitul anului. Rezultatele au fost comunicate celor doi șefi”, a spus primarul. Misăilă nu a prezentat numele polițiștilor locali care au participat la testare, cu excepția lui Gică Florin Moise, de la Serviciul Circulație, care a obținut 100 puncte.
Situația este dramatică la Serviciul de Ordine Publică al Poliției Locale, unde 22 de oameni au obținut până în 50 de puncte. Punctajul maxim obținut de polițiștii de la acest Serviciu a fost de 80. La Evidența persoanelor a fost un singur polițist local care a obținut 70 puncte, la Disciplina în construcții au fost doi polițiști care au obținut 50, respectiv 75 puncte, la Protecția Mediului a fost un polițist cu 85 puncte, iar la Serviciul Juridic un polițist cu 95 de puncte. O situație mai bună a fost la Serviciul Circulație, unde doar trei polițiști au obținut sub 50 puncte. Șapte polițiști de la acest serviciu au avut între 60 și 85 puncte.
De menționat că asemenea testări vor mai avea loc, iar primarul Cristi Misăilă i-a avertizat în repetate rânduri polițiștii locali, în special pe cei de la Ordine Publică, cărora le-a cerut să se implice mai mult atunci când, în timpul patrulelor, observă abateri de la normele legale.