Ediția: Joi 12 Iunie 2025 Nr. 6897

ULTIMA ORĂ! VIDEO! Șase morți, 48 de persoane spitalizate în urma atacurilor de sâmbăta noapte din centrul Londrei


Patruzeci și opt de persoane au fost internate în cinci spitale din Londra în urma atacurilor de sâmbăta noapte în centrul capitalei Marii Britanii, soldate cu șase morți, a anunțat duminică Serviciul de ambulanță din capitala britanică, citat de AFP, DPA și Reuters. Serviciile de ambulanță au acordat îngrijiri persoanelor rănite ușor la fața locului. „Am transportat 48 de pacienți la cinci spitale din Londra și am tratat alte persoane la fața locului pentru răni minore”, a declarat șeful adjunct pentru operațiunile de salvare Peter Rhodes, citat de DPA. 
Cel puțin șase oameni au fost uciși sâmbătă noaptea la Londra, într-un atac terorist în zona Podului Londrei, a informat poliția britanică. Mark Rowley, comandantul serviciilor antiteroriste, a anunțat că poliția a reușit să doboare trei presupuși teroriști în opt minute de la primul apel, transmite Reuters. 
Atacatorii au intrat cu o furgonetă în pietonii de pe pod, apoi au condus până la Borough Market, o piață din apropiere, unde au coborât din vehicul și au înjunghiat la întâmplare trecătorii, până când au fost împușcați mortal de polițiști. Cei trei purtau imitații de veste cu explozivi. Se pare că la atacuri nu au participat și alte persoane. 
UPDATE!
Bilanțul atentatului comis în centrul Londrei a crescut la șapte morți, după ce un bilanț precedent consemna șase persoane decedate, a anunțat duminică poliția londoneză, citată de AFP și Reuters. „Din păcate, trebuie să confirm că șapte persoane au decedat”, a declarat șefa poliției londoneze, Cressida Dick. În afară de aceste șapte victime, cei trei autori ai atacului au fost uciși de poliție. Patruzeci și opt de persoane au fost internate în cinci spitale din Londra în urma atacului survenit în zona Podului Londrei. 
Printre persoanele rănite figurează și patru cetățeni francezi, dintre care unul se află în stare gravă, a precizat duminică ministrul de externe Jean-Yves Le Drian într-o intervenție la postul de radio France Info. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?