Ediția: Duminică 8 Iunie 2025 Nr. 6894

Primăria Fitionești va reabilita mai multe drumuri afectate de inundații


Primăria Fitionești a depus spre finanțare un nou proiect de investiții ce vizează refacerea și reabilitarea unor drumuri de interes local calamitate ca urmare a inundațiilor ce au avut loc în anii 2014-2016. Valoarea estimată a investiției este de 816 de mii de euro iar finanțarea va fi asigurată de Compania Națională de Investiții (CNI). Este vorba de reabilitarea a 4,6 kilometri de drumuri comunale și de comunicații din satele Fitionești, Pisc și Ghimicești. Primarul comunei Fitionești, Iordache Cazacu, a declarat că acest proiect a fost realizat ca urmare a problemelor create pe aceste drumuri de ploile puternice. „De fiecare dată când plouă mai puternic drumurile devin impracticabile atât pietonal cât și pentru mașini sau mai ales pentru posibile intervenții de urgență. Astfel, ploile abundente creează ravene și rupturi de drum, spălări de balast și ceea ce este cel mai grav,  există riscul să fie inundate gospodării și locuințe situate pe aceste drumuri. Bugetul local nu are fonduri necesare pentru refacerea acestor drumuri și eliminarea cauzelor producerii unor astfel de evenimente nedorite. În acest sens, am făcut demersuri către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, iar investiția a fost aprobată asigurându-se sumele necesare în lista sinteză elaborată de CNI pentru anul acesta. Lucrările vor începe efectiv în a doua parte a acestui an„, a precizat primarul Iordache Cazacu.
    Lucrările constau în refacerea părții carosabile prin adăugarea unui strat de balast, compactarea acestuia, turnarea a două straturi de asfalt, crearea de rigole și șanțuri pentru ape pluviale, podețe acces proprietăți, astfel încât în cazul unor ploi abundente să fie evitată producerea unor inundații și pagube materiale.
    Primarul Iordache Cazacu a anunțat că tot anul acesta vor începe lucrările la alte două investiții importante. Este vorba de  construirea unui pod de beton armat peste pârâul Zăbrăuți și a drumurilor aferente și construirea unui sediu nou pentru Primăria Fitionești. Iordache Cazacu a precizat că se află în faza de licitație proiectul de investiții privind construirea podului. Valoarea investiției este estimată la 700 de mii de euro și va fi realizată de Compania Națională de Investiții. Podul, care a fost distrus de ploile torențiale din anul 2013, va avea o lungime de aproape 20 de metri și o lățime de 7 metri. De asemenea, în cadrul acestui proiect vor fi asfaltate și drumurile din cătunul Dănești, în lungime de un kilometru. „Este o investiție vitală pentru cetățenii comunei Fitionești dar în special pentru cetățenii din cătunul Dănești, care acum sunt obligați să-și ducă în spate copiii la școli și grădiniță, prin albia pârâului Zăbrăuți. Așadar, acest pod este pentru toți cei trei mii de locuitori ai comunei Fitionești și singura cale de acces către proprietățile agricole”, a precizat primarul Iordache Cazacu.

Sediu nou pentru Primăria Fitionești

    Edilul șef din Fitionești a precizat că lucrările la noul sediu al primăriei vor începe anul acesta. Finanțarea va fi asigurată de  Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, investiția fiind estimată la un milion de lei. „Construcția noului sediu al primăriei Fitionești a fost inclusă în lista de obiective finanțate de  Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pentru anul 2017. Urmează ca în perioada următoare, UAT Fitionești să demareze procedura de achiziție publică pentru execuția lucrărilor. Este o investiție multianuală ce se va derula în perioada 2017-2018, cînd vor fi încheiate lucrările”, a precizat primarul Iordache Cazacu. Acesta a ținut să reamintească că actualul sediu „este o construcție veche de peste o sută de ani, fără fundație, plin de mucegai și care pune în pericol sănătatea și chiar viața funcționarilor și a cetățenilor care vin în acest sediu”. Noul sediu va fi format din parter și etaj și va avea o suprafață de 380 metri pătrați. Lucrările vor consta în refacerea fundației, subzidire, consolidare, extindere spații noi, construirea unor grupuri sanitare, o sală de ședințe, birouri pentru funcționari, o sală pentru oficierea de căsătorii, dar și un spațiu pentru arhivă.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?