Secția Neurologie a Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon Focșani” se află la etajul III. Ea a fost adusă acolo de la data de 1 August 2010. Până atunci secția a funcționat pe strada Maior Gheorghe Sava. Calitatea actului medical a crescut foarte mult odată cu mutarea în spital, după cum ne-a spus șefa secției, doctorița Mariana Buleu. Secția pune la dispoziție pacienților 30 de paturi pentru spitalizare continuă și un pat pentru spitalizare de zi. În total sunt șapte saloane, plus o cameră de gardă pentru asistenți și o cameră de gardă pentru medici. De asemenea, secția mai are și un cabinet pentru medici. De îngrijirea pacienților se ocupă 15 asistenți, 11 infirmiere și un registrator. Din cei 15 asistenți, unul are specializarea BFT.
În secția Neurologie a Spitalului Județean activează patru medici neurologi primari, doi pe ambulatoriul de specialitate, doi pe secție. Aceștia sunt: medic șef secție Mariana Buleu, dr. Daniela Voinea, dr. Lucica Găman și dr. Lumința Moisă. Maria Cornelia Banu este asistenta șefă a secției. Toți cei patru medici din secție susțin linia de gardă a secției. La începutul săptămânii, în secție se aflau internați 14 pacienți. Media de vârstă a pacienților care se adresează medicilor neurologi este cuprinsă între 65 și 75 de ani.
Marea parte a patologiei tratată la Neurologie este legată de Accidentul Vascular Cerebral (AVC), care reprezintă o urgență majoră. Cu cât mai repede se va acorda asistența de specialitate unei persoane care a suferit un AVC, cu atât creierul va fi mai puțin deteriorat. AVC-ul este o urgență medicală, tratamentul prompt fiind extrem de important pentru a minimiza afectarea cerebrală și posibilele complicații.
Impactul unui AVC asupra creierului duce la o îmbătrânire prematură cu echivalentul a opt ani, inclusiv în ceea ce privește memoria și viteza de gândire, care sunt funcțiile cele mai afectate. Riscul unui accident vascular cerebral la tineri este tot mai mare din cauza stilului modern de viață cu somn puțin și alimentație dezechilibrată. Nopțile nedormite, fumatul și alcoolul sunt factori care se răsfrâng asupra stării de sănătate a creierului. Accidentul vascular cerebral este a 3-a cauză de deces după bolile de inimă și cancer.
Aproximativ 1 milion de AVC-uri se înregistrează anual în Europa iar în România aproape 65 mii de persoane/an, dintre care 31% cu vârste cuprinse între 20-50 de ani, aceasta însemnând 178 cazuri/zi. Datele clinice raportate privind rata de supraviețuire la 7 ani de la debutul bolii relevă că 16% dintre pacienți sunt instituționalizați, 20% necesită asistență la mers, 31 % necesită asistență zilnică, iar 71% au capacitatea de lucru afectată.
AVC-ul este una dintre cele mai importante cauze de dizabilitate, doar aproximativ 25% dintre supraviețuitori fiind capabili să-și reia activitățile profesionale anterioare îmbolnăvirii; restul pacienților rămân cu diverse grade de dizabilitate: de la imposibilitatea mersului și nevoia de îngrijire permanentă aproximativ 25%; până la deficite motorii sau sensitive în diverse grade interferând cu desfășurarea activităților cotidiene.
Doctorița Mariana Buleu, șefa secției, este de loc din Pitești, a urmat Liceul Teoretic „Zinca Golescu” Pitești, profilul biologie-chimie. După terminarea liceului a urmat facultatea de medicină generală UMF Carol Davila București. Între 1986 și 1989 a fost medic stagiar la Spitalul Județean Focșani, apoi timp de un an de zile a fost medic al Dispensarului din localitatea Èšifești. Din anul 1994, după efectuarea specializării în Neurologie la Spitalul Colentina București, este medic primar neurolog în secția Neurologie a Spitalului Județean. În anul 2007, dr. Mariana Buleu, obține și competența în Ultrasonografie Doppler Cerebrală – SCUB.
„Eu sunt din Pitești, iar soțul meu este din Odobești. Ne-am căsătorit când eram în anul IV de facultate. Din anul 1986 am făcut stagiatura în toate secțiile din acest spital, iar după revoluție am fost pentru o scurtă perioadă medic la dispensarul din Èšifești, timp în care m-am pregătit și am dat examenul de admitere la specialitate. În toamna anului 1990 am susținut examenul și de la 1 Ianuarie 1994 sunt medic specialist în secția de Neurologie a Spitalului județean. Șansele de recuperare ale pacienților noștri depind de întinderea accidentului vascular cerebral, de cât de rapid a ajuns pacientul la spital, de timpul în care i-a fost administrat tratamentul specific, de comorbiditățile și factorii de risc care au dus la accidentul vascular cerebral. Locația noastră nu a fost întotdeauna aceasta, aici suntem de la 1 August 2010. Până atunci am funcționat într-un pavilion extern, urgențele erau netriate acolo, iar de când suntem aici calitatea actului medical a crescut foarte mult. Noi avem colaborare cu alte specialități, pentru că avem pacienți în stare gravă, unii dintre ei fiind în comă. Ponderea examenului neurologic ca și consult interdisciplinar este foarte mare. Suntem foarte des chemați în consult și la Unitatea de Primire Urgențe și în secțiile de Terapie, Cardiologie, Boli Interne, Ortopedie, Chirurgie. Partea noastră de activitate nu se adresează numai pacienților din secția de neurologie, ci și pacienților internați în alte secții care au și probleme neurologice, ce pot fi depistate cu ocazia internării. Ni s-a întâmplat de multe ori să avem pacient cu infarct miocardic simultan cu accident vascular cerebral. Pentru recuperarea pacientului foarte importante sunt două aspecte; partea de locomoție și partea de cogniție, de cunoaștere, de memorie, pentru că pacientul post AVC poate să rămână cu tulburări grave de memorie, creierul lui îmbătrânește cu opt ani mai mult decât creierul cronologic al unui pacient care nu a suferit un AVC„, ne-a spus dr. Mariana Buleu, șefa secției Neurologie a Spitalului Județean Focșani.