Ediția: Marți 15 Iulie 2025 Nr. 6920

Doi vrânceni și-au împărțit pumni unul altuia


Doi bărbați din Obrejița, unul de 34 de ani, iar celălalt de 28 de ani, au ajuns pe mâna poliției după ce s-au luat la bătaie pe o stradă din localitate. Potrivit polițiștilor, bărbatul de 34 ani a depus plângere pentru că a fost lovit, iar în urma verificărilor efectuate de oamenii legii s-a constatat că cei doi s-ar fi lovit reciproc, sub privirile persoanelor aflate la acea oră pe stradă. Pe numele celor doi bărbați a fost întocmit dosar penal. „La data de 21 februarie a.c., ora 15.25, polițiștii din Obrejița au fost sesizați de un bărbat de 34 ani, din localitate, despre faptul că în timp ce se afla pe stradă ar fi avut o altercație cu un tânăr de 28 ani, din aceeași localitate. Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că cei doi s-ar fi lovit reciproc, iar conflictul a provocat indignarea cetățenilor prezenți la fața locului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice”, au comunicat polițiștii în buletinul de presă.
În urma loviturilor primite, bărbatul de 34 ani a mers la spital pentru a primit îngrijiri medicale. „G.A. de 34 ani, traumatism de articulație a pumnului stâng prin agresiune”, se arată în buletinul de presă al Spitalului Județean Focșani.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?