Ediția: Duminică 15 Iunie 2025 Nr. 6898

Eminescu, elogiat la Panciu


Profesorul păncean Gheorghiță Doru Popa a organizat, zilele trecute, evenimentul Medalion Literar „Mihai Eminescu”, aflat la cea de-a V-a ediție. În prima parte a evenimentului, cei patru scriitori invitați au prezentat în fața elevilor, părinților și profesorilor pănceni aspecte din viața și activitatea literară a marelui poet, care reprezintă un model pentru ceilalți scriitori români.
Programul a continuat cu prezentarea în power point a unor momente din viața și activitatea poetului. A urmat evaluarea cunoștințelor elevilor despre poetul nepereche prin două probe: proba de evaluare sumativă și cea de recitări, în cadrul concursului literar „Cel mai bun recitator”, unde juriul a apreciat efortul pe care l-au realizat toți participanți, care au recitat fiecare din poeziile studiate. După evaluarea sumativă a urmat lansarea cărții „Dorințele mele” în care autoarea, Elena Spătaru, și-a scris gândurile și dorul de țară, deoarece locuiește în Italia, iar scriitorul Culiță Ioan Ușurelu a spus despre această carte că este un model prin conținutul său. A urmat a doua lansare a cărții „Cuib de rouă”, ediția a II-a, în care autoarea Armâna Falvia Adam a publicat poezii pentru copii, despre care au vorbit prof. Lefter Vasile, prof. Popa Gheorghiță și poeta Elena Spătaru, scoțându-se în evidență dragostea autoarei față de copii.

„Câștigătorii concursului la secțiunea proba de evaluare sumativă au fost: cls. a VIII-a – Vulpe Maria – loc II – Åžc. N.Iorga Focșani prof. Găloiu Ecaterina; cls. a II-a – Cherciu Matei – loc I – Sc. Păulești – prof. Cherciu Elena; cls. a V-a – Popa Roxana – loc II – Sc. N. Iorga Focșani – prof Găloiu Ecaterina; cls. a IV-a – Buture Alin – loc I – Sc. Păulești; cls. a IV-a – Mihăilă Denisa – loc I – Sc. N. Iorga Focșani; cls. a V-a – Negulescu Ioana – loc III – Sc. N. Iorga Focșani; cls. a II-a – Babeș Giulia – loc I – Sc. Păulești; cls. I – Ghenuche Rareș – locul III – Sc. Soveja – prof. Bâtca Maricica.
Câștigătorii concursului la secțiunea recitări: „Cel mai bun recitator”: cls. a II-a – Mihnea Danțiș – loc I – Lic. Teh. Al. I. Cuza Panciu – înv. Ilade Râdă; cls. a X-a – Popa Sebastian – loc I – Lic. Teoretic Ioan Slavici Panciu – prof. Ifrim Adriana; cls 0 – Patulea Robert – loc I – Sc. Soveja – prof. Batca Măricica; cls. a VIII-a – Murgoci Sabina – loc I – Sc. N. Iorga Focșani prof Găloiu Ecaterina; cls. I – Sebastian Chirilă – loc I – Grădinița Câmpineanca – prof. Chirilă Elena; cls. II – Costea Dalia – locul I – Sc. Nr.9 Focșani; cls. IV-a Chirilă Sebastian – loc I – Sc. Nr.2 Focșani; cls 0 – Dobrea Nicușor – loc II – Lic. Teh. Al. I. Cuza Panciu – prof. Deaconescu M.
Câștigătorii concursului la secțiunea muzică – grupuri corale: Grupul coral „Cantamus”- loc I – Sc. N. Iorga Focșani – prof. Trifan Andreea; Grupul coral „Mlădițe Păncene”- cls. a II-a C – loc I – Lic. Teh. Al. I. Cuza Panciu – prof. Popa Gheorghiță, Grupul coral al Grădiniței Câmpineanca – loc I – prof. Elena Chirilă, educatoare Furtună Patricia și ed. Cristea Simona și Grupul coral al Șc. Soveja – loc II – prof. Batca Măricică. La sfârșitul premierii tuturor câștigătorilor, prof. Culiță Ioan Ușurelu a propus juriului și tuturor participanților ca orașul Panciu, datorită activităților literare desfășurate cu consecvență și având girul domnului primar Nica Iulian, să fie desemnat orașul culturii vrâncene. Comemorarea celor 177 de ani de la nașterea poetului a fost făcută și a doua zi, la Biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel, din Panciu (preot Aga Åžtefan), prin oficierea unui parastas, totodată aducându-se un pios omagiu domnului primar Ion Petre, dar și Episcopului Epifanie Norocel. Eforturile elevilor premianți au fost răsplătite de organizatori cu diplome, plachete, pliante, carte școlară, carte religioasă și dulciuri. La reușita acestui medalion și-au adus contribuția: Primăria Oraș Panciu (primar Nica Iulian), Asociația „M. Sadoveanu” Panciu (dir. prof. Popa Gheorghiță), Fundația Culturală „Miorița” Odobești (dir. prof. Culiță Ioan Ușurelu), ISJ Vrancea (inspector general prof. Dorin Cristea), Liga Scriitorilor Vrânceni, Casa de Cultură „M. Eminescu” Panciu (dir. Ciubotaru M.), Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza” Panciu (dir. prof. Pârlea Teodora) și numeroși sponsori”, a transmis profesorul Gheorghiță Doru Popa.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?