Ediția: Vineri 11 Iulie 2025 Nr. 6918

Mai multe proiecte vor fi finalizate anul acesta în Fitionești


Autoritățile locale din Fitionești au anunțat că vor să finalizeze anul acesta mai multe proiecte ce vizează modernizarea infrastructurii locale. Este vorba de proiectele privind realizarea sistemului public centralizat de canalizare și stație de epurare, construirea unui pod de beton armat peste pârâul Zăbrăuți, construirea unui sediu nou pentru primărie.
    Primarul din Fitionești, Iordache Cazacu, a declarat ca până la finele anului lucrările la sistemul de canalizare trebuie să fie finalizate, iar acesta să devină funcțional. „Am reușit să obținem finanțare pentru refacerea tuturor drumurilor locale care au fost afectate ca urmare a introducerii rețelei de canalizare. Sper ca până la finele anului sistemul de canalizare să devină funcțional”, a afirmat primarul Iordache Cazacu. Sistemul de canalizare va avea o lungime de 14 kilometri, o stație de epurare și stație de vacuum. Primarul Iordache Cazacu a declarat că sistemul pe vacuum este unul foarte performant și care va reduce cheltuielile de întreținere cu 40 la sută. „Este un sistem performant care folosește o tehnologie pe vacuum. Practic, apele uzate sunt colectate de stația de vacuum, care le trimite către stația de epurare unde vor fi procesate. Am ales această variantă deoarece cheltuielile cu mentenanța vor fi mai mici cu 40 la sută față de un sistem clasic, iar consumul de energie electrică va fi mult redus”, a precizat Iordache Cazacu.
    Autoritățile locale au obținut o finanțare de aproximativ 16 milioane de lei pentru construirea unui sistem de canalizare și a unei stații de epurare care va deservi întreaga comună. Finanțarea este asigurată de Ministerul Administrației și Dezvoltării Regionale, prin HG 577/1997, privind canalizarea și epurarea apelor uzate la sate.
    Primarul Iordache Cazacu a mai anunțat că a fost scos la licitație proiectul de investiții privind construirea unui pod de beton armat peste pârâul Zăbrăuți. Valoarea investiției este estimată la 700 de mii de euro și va fi realizată de Compania Națională de Investiții. Podul a fost distrus de ploile torențiale din anul 2013. Va avea o lungime de aproape 20 de metri și o lățime de 7 metri. De asemenea, în cadrul acestui proiect vor fi asfaltate și drumurile din cătunul Dănești, în lungime de un kilometru. „Este o investiție vitală pentru cetățenii comunei Fitionești dar în special pentru cetățenii din cătunul Dănești, care acum sunt obligați să-și ducă în spate copiii la școli și grădiniță, prin albia pârâului Zăbrăuți. Așadar, acest pod este pentru toți cei trei mii de locuitori ai comunei Fitionești și singura cale de acces către proprietățile agricole”, a precizat primarul Iordache Cazacu. Totodată, administrația locală lucrează și la un proiect finanțat din fonduri europene pentru reabilitarea drumurilor agricole, proiect finanțat prin PNDR, M 72 cu o valoare de un milion de euro, sumă nerambursabilă.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?