Tinerii implicați din CJE împart fericire și cadouri de Sărbători! În ziua de 12 decembrie, CJE Vrancea cât și voluntarii acestora au venit la cea de a 2 ediție a proiectului „Moș Nicolae pentru fiecare!”, proiect prin care acești tineri, din timpul pe care îl au, își doresc să facă fericiți pe cei ce au nevoie de un zâmbet și de un timp alături de oameni deschiși spre cunoaștere! Proiectul, inițiat anul trecut, a continuat cu o nouă ediție, scopul fiind de a împărți cadouri pentru copiii dintr-un centru de plasament și de a petrece o zi cu ei, învățându-i câteva taine pentru viitor.
Membrii din CJE au avut șansa să îi cunoască pe tinerii de acolo, să petreacă timpul împreună și să petreacă momente frumoase alături de ei. Mâncare, cadouri și oameni frumoși, plini de optimism au fost cele ce au făcut ca după-amiaza să fie plină de armonie! CJE, pe lângă cadourile și gustările aduse (achiziționate din banii donați de la licee), a venit și cu jocuri de cunoaștere, jocuri și exerciții de dezvoltare personală care au promovat spiritul de echipă, vorbitul în public și cunoașterea celor din jur cât și autocunoașterea! În urma acestor jocuri, tinerii au legat prietenii, au învățat lucruri noi, care sperăm să îi ajute în luarea deciziilor ce privesc viitorul lor!
Am avut parte la final de un moment muzical, care ne-a amintit de copilărie cât și de spiritul Crăciunului! Feedbackul a fost unul pozitiv, care a demonstrat faptul că există dorință, implicare și inițiativă de a schimba! Datorită entuziasmului și a intențiilor bune pe care le-au avut cei ce au venit, au marcat ziua aceasta printr-un mesaj pe care ar trebui să îl realizăm zilnic: „cel mai important lucru este să fii fericit și să lupți pentru visurile tale!”. Le mulțumim tutor celor care au luat parte la acest proiect, care au dat dovadă de inițiativă și devotament! În special Colegiului Național „Unirea”, Colegiului Național „Al. I. Cuza”, Colegiului Economic „Mihail Kogalniceanu”, Liceului Pedagogic „Spiru Haret”, Liceului cu Program Sportiv, Liceului Tehnologic Odobești, Liceului Tehnic „G.G. Longinescu”, Colegiului Tehnic „Valeriu D.Cotea”.
CJE Vrancea