Ediția: Vineri 20 Iunie 2025 Nr. 6903

Viceprimarul Marius Iorga, președinte interimar la UNPR Vrancea. Fuziunea cu PMP este blocată


UNPR renunță la proiectul fuziunii cu PMP și anunță că vrea să își păstreze identitatea pe scena politicii românești. Fuziunea între cele două partide este blocată la tribunal, unde au fost depuse mai multe contestații, iar în această situație membrii UNPR vor să continue activitatea în partidul pe care l-au creat. A avut loc deja o Conferință Națională Extraordinară, unde a fost ales noul Birou Politic Permanent Național al partidului. Președinte interimar al organizației Vrancea a fost desemnat Marius Iorga, viceprimarul municipiului Focșani. acesta a lansat un apel către toții membrii UNPR, în special aleșii locali din Vrancea să revină la  partid, inclusiv prin retragerea adeziunilor la PMP „Referitor la fuziunea UNPR-PMP, ca membru UNPR am fost pur și simplu pus în fața unui fapt împlinit, a unei decizii luate în pripă și la nivel central doar de către câțiva factori decidenți din partid de la acea vreme. Acum însă, cum este și normal de fapt, prin contestația împotriva fuziunii, m-am alăturat colegilor de partid. Sunt membru UNPR din mai 2010 de la înființare, am militat pentru idealurile partidului și voi merge în continuare alături de UNPR. De aceea rog toți membrii UNPR și mă refer în special la aleșii locali din Vrancea, ca până la data de 24 noiembrie, să-și stabilească fiecare prioritățile și să-și asume poziția politică, și chiar dacă au fost forțați să-și depună adeziune la PMP o pot retrage în scris. Toți cei care doresc să se reîntoarcă la UNPR sunt bineveniți până la această dată. Să refacem împreună partidul progresist, bazat pe o conducere nouă și constructivă dar cu același ideal – INTERESUL NAÈšIONAL. În legătură cu alegerile parlamentare din 11 decembrie, dacă  la nivel central se respectă protocolul încheiat și încă valabil cu PSD, atunci este posibil să sprijinim PSD la alegerile parlamentare”, a precizat președintele interimar al UNPR Vrancea, Marius Iorga.
    Un comunicat de presă al UNPR arată că sentința primei instanțe, Tribunalul București, nu este definitivă și executorie, pe rolul instanțelor de judecată fiind dosarele în care se judecă trei contestații depuse de membrii partidului. În aceste condiții, se arată în comunicat, PMP nu se poate prezenta la alegerile parlamentare ca un partid rezultat din fuziunea cu UNPR. În consecință, fuziunea UNPR cu PMP nu mai este necesară și oportună.
    Mai mult, în Conferința Națională Extraordinară de la începutul lunii noiembrie, delegații organizațiilor județene au refuzat fuziunea și au decis să-și continue activitatea politică în partidul pe care l-au creat. „Partidul progresist – UNPR rămâne un partid românesc ai cărui membrii își iubesc țara și neamul și nu vor să fie folosiți, manipulați sau sfidați de nimeni nici de politicieni din alte partide, nici de personaje din alte instituții interesate de politică. Din bun simț politic și considerație pentru adversarii politici, oricare ar fi aceștia, urăm succes în alegeri candidaților, reprezentanți ai partidelor politice românești. În final adresăm rugămintea către conducerile tuturor partidelor politice, să înțeleagă că UNPR-ul este și va rămâne un partid românesc, adevărat și nu va putea fi desființat de nimeni și de nimic. Noua noastră deviză este și va rămâne: «Tot ce-i Românesc, nu piere și nici nu va pieri»”, se arată în comunicatul UNPR.

15 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?