Clubul Sportiv Școlar de Gimnastică Focșani este într-o continuă activitate de pregătire pentru marea performanță a sportivelor de la cele mai mici vârste și de căutare a unor copile cu calități care să le permită să devină mare campioane. Acestea au fost și ideile care au generat organizarea, la Focșani, în ziua de 26 noiembrie, a Cupei „Mica Gimnastă”, la care sunt invitate să concureze sportive de cluburile cu tradiție în acest sport din țară.
„Competiția este destinată sportivelor de 7-8 ani care nu a fost niciodată într-o întrecere oficială. Dorim să le obișnuim cu atmosfera din competiții oficiale, cu spiritual de competiție care să le permită ca în viitor să concureze fără trac, cu degajare și naturalețe. Ne așteptăm să avem la cupa noastră cel puțin 100 de gimnaste. Cum Cupa „Mica Gimnastă” este organizată înainte de Moș Nicolae, sper să avem întreceri frumoase, reușite, să depistăm câteva talente din care eu și colegii mei să facem viitoare performere în gimnastică. Și mai sper să vină lângă noi și sponsori care să ne susțină pentru a oferi micuțelor concurente și cadouri specifice sărbătorilor de iarnă!” mi-a declarat directorul CSȘ Gimnastică Focșani, profesorul Florin Roșioru.