Peștera de la Altamira aflată lângă Santander, în nordul Spaniei, este menționată în Cartea Recordurilor, pentru picturile preistorice remarcabile și pentru gravurile datând din perioada cuprinsă între 35.000-12.000 î.Hr. Descoperită de țăranul Modesto Cubillas în 1868, acesta l-a informat pe Marcelino Sanz de Sautuola, proprietarul terenurilor unde se afla peștera, de ceea ce găsise. Acesta a vizitat peștera în 1875. Trei ani mai târziu, a participat la Expoziția Mondială de la Paris, unde a observat pentru prima oară obiecte preistorice descoperite în peșterile din sudul Franței, unde lucrările de excavație în căutarea celor mai îndepărtate origini ale omenirii erau în plină desfășurare. Sautuola, care avea cunoștințe avansate de științe ale naturii și istorie, s-a reîntors în Spania cu o nouă perspectivă și a hotărât să înceapă explorarea peșterilor din Cantabria. S-a reîntors la Altamira împreună cu fiica sa, revăzând faimoasele picturi policrome, notează site-ul Muzeului Altamira, http://en.museodealtamira.mcu.es/Prehistoria_y_Arte/historia.html.
Descoperirea a fost publicată, în 1880, într-o broșură intitulată ”Scurte note asupra unor obiecte preistorice găsite în provincia Santander”. În ciuda unei analiza lucide, majoritatea contemporanilor lui Sautuola, cu un background intelectual extrem de variat, nu au acceptat această teorie. Peștera de la Altamira a fost uitată. În 1902, un cercetător și istoric francez Émile Cartailhac, a publicat ”Cavernele decorate cu desene. Peștera de la Altamira, Spania. Mea culpa unui sceptic”, recunoscând prin aceasta originalitatea și valoarea desenelor și obiectelor preistorice datând din paleolitic. Din acel moment, peștera a devenit un obiectiv turistic extrem de căutat atât de specialiști, cât și de publicul larg.
Peștera de la Altamira a fost deschisă vizitatorilor în 1917, iar în 1924 a fost declarată monument național. Peștera a fost declarată monument al Patrimoniului Mondial UNESCO și a fost denumită „Capela Sixtină” a artei rupestre paleolitice. În aceeași idee, de a proteja această bucățică de istorie a umanității, a fost creat și Muzeul din Altamira, administrat de Ministerul spaniol al Culturii. Lungimea Peșterii de la Altamira este de cca 270 m. Tavanul sălii principale este acoperit cu picturi reprezentând în special bizoni (culorile folosite sunt roșu-aprins, negru și violet), dar și mistreți, cai și o căprioară. Alături de acestea, pe tavan se află și opt gravuri reprezentând figuri antropomorfe, precum și diverse inscripții. Artefactele gravate și alte rămășițe materiale sugerează că peștera ar fi fost locuri unor adunări, cu ocazia evenimentelor ciclice.
Accesul publicului în Peștera de la Altamira a intrat sub lupa specialiștilor din momentul în care, prin anii ’60-’70, aceștia au avertizat că grupurile mari de turiști distrugeau picturile, chiar și prin simpla respirație. Prin urmare, accesul publicului a fost interzis în 1977. Apoi, în 1982, accesul a fost permis din nou, dar în condiții foarte stricte, ceea ce a dus la realizarea unei „liste de așteptare” de trei ani. În 2001, o replică a peșterii a fost construită. Altamira a fost închisă publicului din nou în 2002, după ce s-a observat că în interior apăruseră microorganisme care deteriorau picturile, pentru a fi redeschisă 12 ani mai târziu. Autoritățile locale au decis redeschiderea provizorie a grotei cu admiterea a cinci vizitatori pe săptămână, pentru a putea analiza astfel impactul prezenței oamenilor înainte de deschiderea definitivă.
