Ediția: Marți 8 Iulie 2025 Nr. 6915

ARE NEVOIE DE AJUTOR! Monica luptă cu cancerul pentru a-și putea crește băiețelul cu sindrom Down


Spune că, uneori, i se pare că este din „alt film”… Doar uneori, i se pare că ceea ce se întâmplă, nu i se întâmplă ei… Doar uneori. Pentru că realitatea cruntă o scutură brutal de umeri, o așează la locul sortit ei de destin și o face să simtă povara mistuitoare a crucii pe care o are de dus, războiul cu boala crâncenă ce și-a făcut cuib în propriul trup, un război din care trebuie, trebuie, trebuie să iasă învingătoare! Poate că ar fi capitulat demult, poate că și-ar fi permis uneori să plângă, poate că uneori, dincolo de întrebarea „de ce tocmai mie”, s-ar fi resemnat așteptând sfârșitul… Monica Chiriac însă, nu-și permite toate acestea! La 43 de ani, ea știe că are datoria de mamă să treacă peste orice obstacol, ca să rămână lângă băiețelul său, Răzvan. Copilul are doar 12 ani și nu s-ar descurca fără ea. S-a născut cu sindrom Down și alte afecțiuni, iar mama lui, Monica, este tot universul său! De doi ani încoace, de când a fost diagnosticată cu cancer, Monica Chiriac, inspector la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, și-a cheltuit toate resursele financiare pentru ca viața să iasă învingătoare! Pentru ca ea și fiul său să întâmpine viitorul umăr lângă umăr, inimă lângă inimă. Acum nu mai poate! Tratamentul salvator, pe care-l are de făcut la o clinică din Germania, costă 18.000 de euro, iar cel pe care trebuie să-l facă lunar, aici, în România, costă 8200 lei/lună! Citiți povestea de viață a acestei femei extraordinare, puneți-vă câteva clipe în locul ei! Și haideți s-o ajutăm! Orice donație înseamnă un pas spre vindecare! Iar donații se pot face pe numele ei, Chiriac Monica Luminița, în conturile deschise la Banca Transilvania, Agenția Odobești, astfel: în Lei RO62BTRLRONCRT0369401701; în Euro RO12BTRLEURCRT0369401701; în Lire sterline RO67BTRLGBPCRT0369401701. Cod SWIFT: BTRLRO22.

    Am stat de vorbă în urmă cu câteva zile, acasă la ea, în Odobești. Am ajuns pe înserat iar frumusețea curții casei sale, sălbăticită de culorile toamnei, răvășită de stropii timid înflăcărați ai mușcatelor de ici și colo, m-au făcut să uit un moment de tristul motiv al vizitei mele… Apariția ei în lumina casnică de dincolo de ușă părea, miraculos, o prelungire a frumuseții exterioare! O femeie uimitoare, o femeie tânără, cu trăsături armonioase al cărei zâmbet optimist și privire profundă ascund o anume fragilitate abia bănuită a trupului și sufletului… Ne-am așezat. În spatele ei, pe policioara sobei, luminița sfântă a candelei aprinse. Pe puloverul ei cu fluturi mov, o cruciuliță… În ochii calzi, strălucirea speranței și îndârjirea luptătorului. „În 2013 am fost diagnosticată cu cancer de sân. Am vrut să mai fac cu bebe și am fost să-mi fac toate controalele. Atunci s-a întâmplat. De un an-doi în urmă simțeam la sânul stâng o umflătură, am fost să mă controlez și mi s-a spus să stau liniștită că nu e decât un lipom… În sfârșit, în 2013 am fost trimisă la Cluj, la Institutul Oncologic, mi s-a făcut mamografie, biopsie și la 10 zile după diagnosticare am fost operată. Am avut două tumori și doi ganglioni afectați din cei 15 ganglioni care mi-au fost scoși. A fost, atunci, cancer gradul II, stadiul B”, și-a început povestea.
    Desigur, a fost o perioadă în care nu a putut accepta că i se întâmplă tocmai ei și recunoaște că a trecut prin stări de deznădejde și disperare dar… Iubirea pentru familia sa și mai ales pentru băiețelui ei drag, Răzvan, a fost mai puternică și i-a dat curaj să treacă peste și să meargă mai departe. „Am început chimioterapia, opt ședințe, la a cincea mi-a fost tare rău… Am făcut și radioterapie. De la acea a cincea ședință am început un tratament la o clinică privată, „Medisprof” din Cluj, la doctorul oncolog Ungureanu. Un tratament decontat de stat, care a durat un an de zile. Este vorba despre un ser care inhibă celulele să se înmulțească, se numește Herceptin…”, a spus Monica.
    Timp de doi ani, Monica și soțul ei au pus la bătaie toate resursele financiare pe care le-au avut așa încât banii să nu fie o piedică în calea vindecării. „A fost destul de greu pentru că, în afară de drumurile la Cluj a trebuit să plătesc multe investigații. Dar am avut noroc de acest domn doctor Ungureanu care m-a ajutat mult cu dosarul medical și cu încurajările sale. De la el am înțeles că cancerul nu înseamnă moarte și că boala e a întregii familii, nu doar a celui bolnav. Pentru că toată familia e afectată… Și tot el mi-a pus că starea psihică este foarte importantă: „dacă tu crezi că te faci bine, atunci 50% ești vindecată”, mi-a pus. Și în mai 2015 într-adevăr, am terminat tratamentele. Am fost la toate controalele, computer tomograf, scintigrafie, tot, și rezultatele au arătat că sunt ok. Scăpasem de cancer”, a spus Monica. Cu încredere și bucurie, a luat viața de la capăt, alături de soțul și copilul său. S-a dedicat trup și suflet lor, a mers mai departe la serviciu prețuind fiecare clipă și încercând să nu se lase influențată de acea sabie care atârnă, invariabil, deasupra capului oricărui om care a suferit de cancer: posibila recidivă în următorii cinci ani de la vindecare.

8200 lei lunar plus 18.000 de euro costă a doua vindecare

    Și… Și a trecut un an de atunci iar anul acesta, Monica a început să simtă niște dureri. Ba în zona coatelor, ba șoldul, și a înțeles că ceva nu e în regulă cu trupul său. Așa că, atunci când s-a dus din nou la control la Cluj, a fost programată și la scintigrafie.     „Am făcut această analiză pe 6 octombrie. Diagnosticul: cancer de sân cu metastaze osoase la trei coaste în partea stângă, la patru vertebre și o metastază undeva pe stern. A trebuit să încep foarte repede tratamentul cu Herceptin. La fel, mi s-a făcut dosar pentru decontare dar el se va aproba, sper, cel mai curând pe 1 noiembrie pentru că e analizat de comisie la București. Ar putea fi aprobat însă și mai târziu iar eu nu pot să aștept! Acest medicament costă, pentru o ședință, aproape 7000 de lei și mai trebuie încă un medicament pentru refacerea osului – Denosumab, care costă 1400 lei/lună și acesta nu este decontat de stat, trebuie să îl plătesc eu. Pentru luna octombrie am plătit 8200 de lei pentru aceste medicamente… Am avut norocoul să am colegi care m-au ajutat mult, au strâns bani și am cumpărat medicamentele. Dar pe 7 noiembrie trebuie să merg din nou la Cluj… Cei 1400 de lei pentru Denosumab îi plătesc eu, restul sper să fie decontați de CAS pentru că nu mai am de unde iau 7000 de lei să îl cumpăr și luna noiembrie”, a explicat Monica.
    Dacă statul nu îi va deconta medicamentul Herceptin, care costă 7000 de lei, viața acestei mame va fi în mare pericol! Ea trebuie să facă acest tratament timp de șase luni, după care va fi investigată și se va stabili dacă mai trebuie să-l continue sau nu. „Dar, medicul de la Cluj mi-a explicat că pe lângă acest tratament, în alte state se fac și alte tratamente complementare. Fratele meu a găsit o astfel de clinică în Germania, se numește Marinus am Stein, din Brannenburg. A trimis actele mele medicale și am primit răspuns în care mi se explică ce terapii trebuie să fac și că va trebui să stau acolo, inițial, trei săptămâni, ceea ce costă 18.000 de euro. M-am interesat și am vorbit cu alte persoane care s-au tratat acolo și într-adevăr, s-au vindecat. Am vorbit cu o femeie care a avut curajul să nu se opereze, s-a tratat la această clinică și acum este sănătoasă. Trebuie să ajung acolo, vreau să mă fac bine pentru că copilul meu are nevoie de mine! El are niște nevoi speciale și nu va putea fără mine!”, a spus Monica. 
    Și, ca și cum și-ar fi dat seama despre ce se discută, în cameră a intrat Răzvan…

Copilaș cu Sindrom Down, atrezie de esofag și fistulă eso-traheală

    Răzvan are acum 12 ani și a venit pe lume cu Sindromul Down și cu o gravă malformație: atrezie de esofag și fistulă eso-traheală. Mai exact, cu esofagul întrerupt de o gaură spre plămâni. Saliva și mâncarea îi pătrundea pe căile respiratorii în plămâni iar viața micuțului era pusă în pericol. Nicio clipă, pe toată perioada sarcinii, Monica, care și-a dorit mai mult decât orice să devină mamă, nu a bănuit că puiul ei atât de așteptat și de dorit va fi atât de bolnăvior. Cu atât mai mult cu cât a avut o sarcină monitorizată, și-a făcut absolut toate investigațiile și analizele și nimeni nu i-a spus că micuțul ei are vreo problemă. Astfel, pentru această femeie, clipele de imediat după naștere au fost un șoc. Un șoc de o brutalitate cum numai mamele pot înțelege dar cu toate astea, și-a iubit nemărginit băiețelul și a pornit, pentru el, prima luptă cu destinul. „Am plecat cu Răzvan la București când avea doar trei zile. Am ajus cu el la Spitalul Marie Curie într-o stare foarte gravă și a fost operat când avea doar 7 zile. I s-a scos laptele din plămâni și i-au făcut o găurică în gât, pe unde ieșea saliva, cu care a stat până la patru ani. Am stat cu el patru luni la terapie intensivă, din care trei luni el a fost intubat și în comă indusă… Am văzut atâta suferință acolo… Știți cât e de greu să ții lumânarea unor copii…?”, a spus Monica.
    Cu îndârjirea și dragostea pe care doar o mamă le poate avea, Monica și-a hrănit băiețelul timp de cinci ani și jumătate cu seringa, printr-un furtun care-i era acestuia instalat în stomac. Esofagul lui Răzvan i-a fost reconstruit apoi de către medici, dintr-o bucată din colonul său, însă copilul nu știe nici în prezent să mestece… Totodată, până în anul 2010, când părinții săi au început să-l ducă la Centrul „Micul Prinț” din Focșani, acolo unde face tot felul de terapii printre care și kinetoterapie, Răzvan nu putea să meargă nici măcar în patru labe. „Evoluția lui de când îl ducem acolo este evidentă! Acum poate să meargă normal, înțelege ce-i spunem dar nu poate vorbi și îi place mult muzica. Dar încă mai are foarte mare nevoie de mine. Încă face în pampers, nu știe să se îmbrace singur, are tot felul de alergii, pentru că el nu a trecut prin etapele normale de adaptare la diverse alimente, prin care trece orice copil… Este foarte afectuos, dar este dependent de mine și de aceea, trebuie să mă fac bine! El are niște nevoi speciale, are nevoie de mine!”, a spus Monica.

„Problema asta, recidiva cancerului, ne-a dezechilibrat”

    În sprijinul Monicăi au sărit, până acum, colegii de muncă, chiar și colegi de școală. Atât cât au putut, ei au strâns bani cu care femeia a reușit să-și comande și să-și cumpere medicamentele necesare tratamentului pe luna octombrie. Din păcate, tratamentele lunare viitoare, inclusiv cel mai urgent, de pe 7 noiembrie, depind de aprobarea dosarului ei de către comisia de la nivelul Ministerului Sănătății.   Întreruperea acestui tratament ar avea consecințe grave pentru Monica iar cei apropiați ei au înțeles acest lucru și i-au deschis chiar și o pagină pe Facebook, intitulată „Ajutor pentru Monica”.  „Mulțumesc celor care m-au ajutat să-mi încep tratamentul cât mai repede. Sper ca de luna viitoare Herceptinul să fie decontat de Casa de sănătate”, a scris Monica pe această pagină. Însă ea are nevoie în continuare de ajutorul nostru, al tuturor, pentru că dosarul ei încă nu s-a aprobat. Are nevoie și luna aceasta de 8200 de lei pentru medicamente, nemaipunând la socoteală drumul până la și de la Cluj și alte cheltuieli impuse de această situație. Mai mult, pentru a ajunge la Clinica din Germania, ei îi sunt necesari, cât mai grabnic, 18.000 de euro. „Dacă nu se întâmpla cu această recidivă, noi ne-am fi descurcat… Dar problema asta ne-a dezechilibrat total”, a mărturisit.
    Monica are o șansă, o șansă care depinde însă de generozitatea fiecăruia dintre noi, cei ce i-am aflat povestea. Așa că oricine dorește să o ajute pe această mamă să iasă învingătoare în lupta cu cancerul, așa încât să-și poată crește copilașul mai departe, o poate ajuta donând orice sumă de lei, euro sau lire sterline, în conturile deschise la Banca Transilvania, Agenția Odobești, pe numele Chiriac Monica Luminița, astfel: în Lei RO62BTRLRONCRT0369401701; în Euro RO12BTRLEURCRT0369401701; în Lire sterline RO67BTRLGBPCRT0369401701. Cod SWIFT: BTRLRO22.

Apel la solidaritate, lansat de fratele Monicăi

    Fratele Monicăi a lansat, la rândul lui, un apel la solidaritate și a organizat la rândul său o colectă pentru sora lui, atât de greu încercată de soartă. Iată, în continuare, scrisoarea pe care a distribuit-o pe internet:
    „Până acum 3 ani, Monica era un om normal, cu activități obișnuite, cu idealuri și dorințe, cu ambiții și împliniri. Dumnezeu alege dintre miile de mame pe ea una specială, capabilă să primească, ca rod al dragostei sale, un copil la fel de special, care se născuse cu sindromul Down, sindromul Dragostei după cum ne spunea chiar ea. Dintr-o dată, în 2013, cerul senin la vieții sale liniștite fu umbrit de o veste cumplită. În urma unui control a fost diagnosticată cu cancer mamar stadiul 2b. Vestea a căzut ca un trăznet asupra ei. Întrebări fără răspuns îi veneau în minte, neînțelegând de ce tocmai ei i se întâmpla asta. Dacă la început a refuzat să accepte prezența bolii, treptat și-a dat seama ca niciodată nu va putea renunța la lupta crâncenă pe care trebuia să o înceapă. Îi era datoare copilașului care depindea total de ea. Åžtia că va fi o luptă grea, însă nu se simțea nici pe departe condamnată la moarte.
    A urmat un lung șir de drumuri făcute între spitale și casă. În inima ei de mamă se dădea o bătălie aspră între incapacitatea de a fi alături de fiul său, care avea nevoie de ea în fiecare moment, și rezistența față de chinurile îndurate în urma tratamentelor făcute. Efectele secundare ale acestora i-au adâncit si mai mult teama că nu va mai putea fi niciodată același om. Starea de rău permanent, de oboseală cruntă, pierderea părului, durerile de oase, operația, privirile compătimitoare ale oamenilor au fost foarte greu de suportat. Dar zâmbetul nu i-a pierit niciodată de pe chip. Åžtia că va reuși. Toți cei din jur o susțineau, iar copilașul era o motivație în plus de a nu abandona lupta cu nemiloasa boală.
    După această experiență și-a dat seama că viața e atât de scurtă și merită să fie trăită din plin, nu irosită. Åžtia că nu va mai fi niciodată la fel ca ceilalti. Teama unei vești proaste a existat permanent. Cu toate acestea, Monica a încercat să se bucure de fiecare clipă petrecută alături de copilul său, să mulțumească lui Dumnezeu pentru fiecare zi. Vestea coșmarului ce o măcina nu a întârziat însă să apară. Acum, după trei ani, când în sfârșit viața o luase pe făgașul său normal, în urma controlului periodic, a primit trista veste că boala câștigase iar teren, extinzându-se la oase. Gândul că puiul ei care este total dependent de ea – căci el nu poate să mănânce, să se îmbrace, să vorbească – ar putea crește fără mamă o înspăimântă. La o clinică în Germania ar putea avea o șansă dar tratamentul costă 5000 de Euro/săptămână. Haideți să contribuim și noi, fiecare cu cât putem, ca Monica să se facă bine! Să ajutăm o mamă să-și vadă copilul crescând și să se bucure de zâmbetul lui! Puținul nostru adunat se poate face mult!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?